Peste populația de pe malurile Nistrului și Prutului dăduseră năvală cete înarmate de soldați demobilizați, flămânzi, istoviți, instigați la ură și la revoluție. Populația civilă nu avea nicio apărare. În această atmosferă, la 23 ianuarie 1918, a venit, în primul său turneu, Teatrul Național din Iași, în frunte cu directorul, Mihail Sadoveanu. Pe 24 ianuarie s-a jucat Fântâna Blanduziei de Vasile Alecsandri, încununând o zi istorică, plină de agitație și emoții, în care  se votase Declarația de Independență a Republicii Democratice Moldovenești față de Imperiul Rus, era în Ziua Unirii Principatelor Române. Pe 25 ianuarie, în cadrul unei serate literare, Mihail Sadoveanu a citit mai multe fragmente din Ion Creangă, iar seara s-a jucat Răzvan și Vidra de Bogdan Petriceicu Hasdeu. Lumea fierbea. Oamenii erau foarte impresionați și tulburați de avalanșa și puterea evenimentelor și mișcărilor sociale din care făceau parte, cu voia sau fără voia lor. Era un șoc politic și cultural în același timp: într-un oraș dominat de vorbitori de limbă rusă, decizia de separare de Rusia, luată de Sfatul Țării, era completată de prezențe artistice românești. Până în 1918, spectatorii dintre Nistru și Prut avuseseră acces, cu precădere, la spectacole dramatice prezentate de trupe ruse și ucrainene, căci trupele românești veneau accidental, ele fiind autorizate rar  și cenzurate la un repertoriu din vodeviluri și comedii. Astfel,  la începutul anului 1918, orchestra lui George Enescu și spectacolele naționalului ieșean, au spart zidul interdicțiilor și stereotipurilor despre superioritatea culturii ruse și inferioritatea culturii române. E meritul intelectualilor vremii, care au simțit nevoia să aducă la Chișinău artă românească. Teatrul Național din Iași venise la invitația lui Vasile Țanțu, liderul Blocului Moldovenesc din Sfatul Țării, președintele Societății de iluminare culturală Făclia, susținut de Onisifor Ghibu. În lunile următoare, la inițiativa lui Vasile Țanțu, Mihail Sadoveanu a organizat o serie de turnee cu spectacolele Teatrului Național din Iași, din trupa căruia făceau parte mari actori de la Teatrele naționale de la București și de la Craiova. La 13 februarie, la Chișinău s-a jucat din nou Răzvan și Vidra, iar a doua zi, Apus de soare de Barbu Ștefănescu Delavrancea cu celebrul actor Constantin Nottara în rolul lui Ștefan cel Mare.

Cele trei spectacole din dramaturgia clasică românească: Fântâna Blanduziei de Alecsandri, Răzvan și Vidra de Hasdeu și Apus de soare a lui Delavrancea au rămas canonice, devenind piese de temelie ale culturii române la Chișinău, alături de altele, care de-a lungul celor 100 de ani, au trecut prin aceleași încercări istorice: au cunoscut cenzura, dar și strălucirea revenirilor în scenă.  Iar monologul lui Ștefan cel Mare a devenit o piesă de referință, un element indispensabil în cristalizarea imaginarului cultural identitar.

Teatrul este o artă a emoțiilor și a inteligenței care se trăiește pe viu și are puterea de a trezi spiritele  și de a uni inimile.