Este greu să ne imaginăm astăzi condițiile și atmosfera în care își duceau viața oamenii – sărăcie, lipsuri, nesiguranța zilei de mâine. Și mai greu este să înțelegem de unde aveau energie și puteri, și entuziasm, cei care se dedicau trup și suflet educației și culturii. Anume atunci  a fost adusă o tipografie cu caractere latine, s-au organizat cursuri de vară de limba română pentru cadrele didactice, s-au adus cărți românești și… s-a făcut teatru, teatru în limba română.

În anul 1918 și 1919, trupele din România au întreprins turnee nu numai la Chișinău, dar și la Bălți, Soroca, Cetatea Albă, Ismail. Totuși, în presă și la Chișinău și la București se vorbea tot mai insistent despre necesitatea unui teatru românesc permanent. Chiar în anul 1918, Constantin Măruclescu, actor la Teatrul Național din București, a depus la Minister o solicitare de a întemeia, la Chișinău, un teatru românesc subvenționat de stat. Oficialitățile au ezitat atunci să satisfacă acest demers. Un an mai târziu, scriitorul Dumitru Iov și actorul ieșean Mihail Popovici au înființat prima trupă de teatru românesc profesionist, Compania dramatică română de propagandă culturală în Basarabia, pentru care au obținut și o mică subvenție de la ministerul de resort de la București, dar după câteva luni, din lipsă de resurse, trupa s-a destrămat.

În  anul 1920, un grup de intelectuali și oameni politici din Basarabia întreprind mai multe demersuri oficiale pentru a înființa la Chișinău un teatru românesc finanțat din bani publici. Nicolae Alecsandri, Zamfir Arbore, Ludovic Dauș, Leonid Donici-Dobronravov, Nicolae Beldiceanu, Sergiu Cujbă, Ștefan Ciobanu, Ionescu Dârzeu, Gheorghe Mitru-Dumitriu, formează un grup de inițiativă -Comitetul Artistic de Conducere a Teatrului Popular din Chișinău – și solicită Ministerului  Cultelor și Artelor din România crearea teatrului în ținutul dintre Nistru și Prut. Un apel oficial este citit și în ședința Senatului României.  Aceste demersuri primesc aviz pozitiv. Astfel,  la 20 octombrie 1920, la Chișinău  își începe stagiunea „Teatrul Popular din Chișinău, Instituție privilegiată de stat”. Deși laconic, textul telegramei expediate Ministrului cultelor și artelor Octavian Goga, a reușit să păstreze totuși emoția și bucuria celor care au reușit să înceapă stagiunea unui teatru românesc la Chișinău: Am muncit, neam straduit pana akum, dar nam invins caci lupta este grea și  începutul – abia făkut: instalând astazi primul teatrul popular basarabean, asezamantul de kultura și  educatzie natzionala în basrabia, locasul sfant care sa stranga în jurul, pe ratacitzii odinioara și  sa trezeasza în suflete dorul și  dragostea de patria-mama – trymetem okrotitorului artelor omagyile noastre, recunostintza și  adanca multzumire pentru indemnul și  sprijynul acordat, de a fi pus temeliile acetui falnyc edificyiu. Semnează membrii comitetului de conducere a teatrului.

Această primă stagiune a unui teatru românesc la Chișinău, organizat sub forma unui Teatru Popular, menținut în mare măsură din entuziasmul organizatorilor și artiștilor, a avut ecouri controversate în spațiul public. Iar, în luna mai 1920, însuși ministrul, Octavian Goga, a venit aici într-o vizită de lucru. Teatrul Popular și-a încheiat activitatea după prima stagiune, la 19 mai 1920. Totuși, oamenii de cultură și de teatru au continuat să pledeze pentru organizarea unui teatru permanent, cu statut de Teatru Național, ceea ce i-ar fi asigurat o susținere constantă din partea Guvernului.

Teatrul este o artă a emoțiilor și a inteligenței, care se trăiește aievea și are puterea de a trezi spiritele  și de a uni inimile.