Compania lui Nae Leonard la Chișinău

În 1923, Ministerul Culturii de la București a decis să asigure reprezentațiile teatrale de la Chișinău prin subvenționarea trupei de operă, operetă și dramă, condusă de Nae Leonard, mizând pe celebritatea de care se bucura și pe artiștii de primă mână, care asigurau ținuta estetică a spectacolelor.

Și n-a dat greș. Trupa era impunătoare:  70 de artiști, 30 de coriști și 10 muzicieni în orchestră, secondați de personalul tehnic.

În calitate de manager, Leonard a selectat un repertoriu la care publicul din Chișinău vibra sufletește. Cronicarul de la Rampa relata cu entuziasm atmosfera:  „Într-una din serile trecute de pildă, când intram în teatru – înghesuială mare la casă la intrare, aşa cum n-am văzut niciodată la vreun spectacol românesc în Chişinău. Se juca «Mazurca Albastră». Din învălmăşeală s-a desprins o studentă, care, scăpată de valul spectatorilor ce dădeau să intre în sală, exclamă cu uşurare colegelor sale, care o aşteptau la uşă: – Slava Bogu, am găsit bilete, însă numai în picioare!”

Însuși Nae Leonard explica schimbarea de spirit a spectatorilor nu doar prin performanțele artistice, dar și prin măsurile de organizare și disciplinare impuse: „spectacolele să înceapă precis la ora anunțată, publicul întârziat să nu aibă acces în sală, doamnele cu pălării să nu fie admise în staluri şi alte multe măsuri de acest fel au dat teatrului un aspect de seriozitate şi de occidentalism, care l-a făcut să câştige încrederea publicului”.

Nae Leonard, directorul companiei, era și un celebru tenor, numit în epocă „prințul operetei”:

Chișinăul îl adora, îl ovaționa și îl copleșea cu flori și gesturi de simpatie debordantă. Un reportaj din Rampa descrie cum și-au manifestat tinerii entuziasmul față de idolul lor, Nae Leonard:  „La ieşirea din teatru, stundenții au scos caii de la trăsura cu care trebuia să plece şi s-au înhămat ei, transportându-l la locuinţa sa de la hotel Londra”.

Și tot Rampa ne face să simțim vibrația timpului de atunci, într-un reportaj despre încheierea stagiunii: „Un public imens a ţinut să asiste la această reprezentaţie de adio a celei mai bune trupe româneşti din câte au venit în decurs de cinci ani la Chişinău. Afluenţa la casa de bilete a fost aşa de mare că s-a simţit nevoia să se recurgă la concursul jandarmilor pentru menţinerea ordinei. La orele cinci seara nu mai exista nici un bilet. Se ofereau preţuri de trei sau patru ori mai mari decât costul biletului”.

Teatrul este o artă a emoțiilor și a inteligenței, care se trăiește pe viu și are puterea de a trezi spiritele  și de a uni inimile.