Teatrul Național „Mihai Eminescu” de la Chișinău, care a fost un catalizator și o locomotivă a celei de-a VI-a ediții a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești, duminică a mai venit în scenă cu o proprie reprezentație: „Hamlet în sos picant” de Aldo Nicolaj în regia lui Alexandru Cozub, scenografia lui Iurie Matei și costume de Tatiana Popescu. Piesa dramaturgului italian este o invitație de relectură și de revizitare a capodoperei shakesperiene. Aflăm istoria lui Hamlet privind pe furiș în sala de banchete din bucătăria palatului. O altă perspectivă care vine și dintr-o lume consumeristă, dintr-o estetică gastronomică pe care o trăim cu toții. În scenă se gătește, miroase chiar a bucate. Opulența, felurile preparate (mari, de papier-maché), duelul fast-food-urilor sugerează și aparențele calității pe care o trăim astăzi în bucătăriile noastre.

Froggy, bucătarul șef (Petru Hadârcă), un hot kitchen chef, preluat parcă din concursul „Iadul Bucătarilor”, este cel care, aflând despre relația din trecut a soției sale (bucătăreasa) cu Claudius, noul rege al Danemarcei, pune la cale o răzbunare. Îmbrăcat în armura regelui mort, i se înfățișează lui Hamlet care îl ia de năluca propriului tată. Asta schimbă povestea și felul în care ne raportăm noi la ea. Un fel de Qui pro quo în altă cheie. M-am gândit la Petru Hadârcă actorul, regizorul, autorul de emisiuni radio și TV, m-am gândit la experiența lui din cadrul mai multor teatre importante din Chișinău și București în care a activat, toate erau acolo în acel bucătar-șef. Și mă gândeam că fără toate acestea, inclusiv fără experiența lui managerială, poate am fi avut în scenă un bucătar șef mai stingher, mai neîndămânatic. Chiar și constituția lui fizică, vârsta, temperamentul armonizau cu rolul, ceea ce nu este de ignorat. Or, Petru Hadârcă e o prezență mai mult decât importantă a lumii teatrale românești, este un artist care are propriul stil inconfundabil. Apreciez în primul rând capacitatea lui de a aduce note tragice într-un rol de comedie și invers. Vocea, gesturile, mișcarea scenică performantă amintesc mereu de un bufon care știe că de fapt lucrurile stau altfel, el e nebunul lucid într-o lume alienată. Și această duplicitate, această calitate de transfigurare este foarte actuală astăzi în lumea nostră scindată și schizoidală. Petru Hadârcă este artistul eminent al timpului său, e proiecția acestuia și, totodată, proiectorul scenic al epocii sale.

Hamlet (Ghenadie Gâlcă) este tânărul plictisit și resentimentar care suntem noi toți acum (indiferent de vârstă). Hamlet suntem noi toți. Și mi se pare că Ghenadie Gâlcă, un actor de luat în seamă, l-a jucat excelent. Alexandru Pleșca în rolurile lui Grunter și a reginei Elios (travesti, teatru în teatru) mi-a confirmat intuițiile mai vechi, îl observasem în cadrul mai multor spectacole. Un actor de forță. Care încă își va produce rolurile sale mari, e un potențial vulcanic acolo. Vârsta îi va adăuga, nu îi va lua din energia potențială. Angela Ciobanu, Margareta Pântea, Dan Melnic, Diana Decuseară, Iurie Focșa și Mihai Zubcu m-au asigurat încă o dată de randamentul creator al naționalului nostru. Și acest spectacol este, cu siguranță, o carte de vizită a acestuia!