Piesa “Livada de vișini” Cehov  o considera comedie, Stanislavski – tragedie, iar pe afișul de la premieră, în 1904, scria dramă), devine, în viziunea regizorului Alexandru Cozub, tragicomedie, spectacol savuros despre setea de iubire împărtășită, despre nevoia de sens și împlinire.
Trei generații de personaje – egocentrice, naive, risipitoare și flecare,- nu se ascultă unul pe celălalt și nici n-o vor : îi adună doar Livada, mai mult cea din aduceri aminte decât cea înflorind sub ferestre.
Livada de vișini de la Chișinău provoacă, vorbind de imperativul schimbării, de indiferență și resemnare: struna ruptă poate fi doar înlocuită: dacă, asemenea bătrânului Firs, “nu mai înţelegi nimic… totul s-a destrămat, ” rămâi zăvorât în casa pustie.
Rostul livezilor e să rămână, imaculate, în memorie.