În pielea acestui personaj carismatic, obscur și totuși, uman și atașant,  intră cu șarm și forță de seducție Emil Gaju, alternând cu virtuozitate umorul, autoironia și sarcasmul cu țintă precisă. Piesa relatează ultimele zile ale existenței celui ce a fost întruchiparea formulei Geniu-viciu, ilustrând decăderea și autodistrugerea harului, provocate de dependența de licorile inspiratoare; replicile inteligente sunt brici:  Domnule cu merele ce facem? Ia-le tu. Fără mere. Doamne! Dacă Evă i-ar fi oferit lui Adam o dușcă de whisky, am mai fi și acum in rai!

Remarcabilă și ofertantă, piesa e construită asemenea unei repetiții, înainte de ultimul gong,  a spectacolului “Richard III”, triumful lui Barrymore pe Broadway în 1920.  Actorul în etate de 62 de ani se străduie cu disperare să reproducă buchia capodoperei  lui Shakespeare – glumește cu cei de față, condimentează textul piesei cu delicioase aduceri aminte din viața și cariera sa legendară.

Or, nimeni nu poate intra de 2 ori în aceeași apă, timpul nu iartă și nu face concesii:

”N-am trăit , prieteni,

Am visat. Atât”.

Restul, se știe, e tăcere.