Odă iubirii pe Scena Teatrului Național

Regizorul Alexandru Cozub reinterpretează incitant o bijuterie  clasică, propunând aproape un musical ce conferă strălucire vocilor melodioase și talentelor mirifice ale actorilor noștri, în„Intrigă și iubire” de Friedrich Schiller, considerat a fi „Shakespeare german”. Drama clasică a îndrăgostiților reverberează uluitor de actual în tragicul context geopolitic; dramaturgul e și  autorul celebrei Odă Bucuriei (An die Freude în original), poemul ce i-a inspirat  compozitorului Ludwig van Beethoven Simfonia a 9-a, melodia devenind imnul Uniunii Europene, entitate civilizațională  spre care aspirăm cu abnegație.

Puține sunt lucrările ce rezistă, confirmându-și prin secole vitalitatea și forța, emoționând spectatorul: dramaturgul Friedrich Schiller s-a  încumetat să ia în  colimator antagonismul dintre individ și sistemul corupt desenând în vitriol propria sa experiență de viață, suferința provocată de putreziciunea morală a unei societăți îmbâcsite de prejudecăți… Iubirea dintre inocenta Louise Miller, unica și preaiubita fiică a umilului șef de orchestră  și Ferdinand, fiul atotputernicului președinte von Walter, este condamnată cu vehemență de indivizi și individe viclene ce se opun ideii de mezalianță, fiecare din ei mințind și invocând alte motive.

Încă din adolescență, Schiller se simțea atras de literatură, în special de genul dramatic;   visa să devină preot, să ajute oamenii, să-i îndrume pe făgașul credinței. Din păcate, nu și-a împlinit vocația, nevoit să se dedice carierei militare:  la vârsta de 14 ani, la ordinul ducelui Karl Eugen, este înrolat în Academia Militară, instituție cu cel mai desăvârșit spirit cazon. Aici se va înfiripa spiritul rebel al viitorului scriitor. La 1780, autor al  disertației „Despre relația dintre natura animală și cea spirituală a omului”, îl aflăm medic militar la Württemberg,

În 1784 , la doar douăzeci și cinci de ani, scrie piesa „Intrigă și iubire”, ”pamflet amoros” precis și relevant,  debutând idilic; dragoste sinceră, duioșie, sare, piper, freamătul viu al tinereții, al  sângelui din obraji, frumuseţea pură a actorilor principali, ființe deliberat sacrificate, asumat idealiste; apoi intrigile de la Curte, imixtiunea politicului în spaţiul intim, birocrația eternă ce ține cu tot dinadinsul să controleze şi să decidă, exclusiv, cinic şi laș. Personajele sunt portretizate fidel: junele aristocrat Ferdinand, pe muchia de cuțit a hotarului dintre  vechi și nou, romantic prin excelență. O iubește cu patimă pe Luise; posesiv, intolerant față de ambiguitate, oscilează între rebeliune morală și naivitate politică; nefiind în stare să discearnă adevărul de minciună,  devine victima intrigilor. Își  susține  iubirea invocând drepturile inimii, zădărnicind tentativa tatălui de a-l căsători cu amanta prințului. Finalul îl consacră drept erou tragic, responsabil atât pentru propria moarte, cât și pentru a iubitei.

Luise întruchipează demnitatea și moralitatea naturală, opusă uneltirilor imunde de la curte. Se zbuciumă între iubirea pentru Ferdinand și datoria față de părinți. Supusă șantajului, acceptă jocul suspușilor, scrie răvașul ce i se impune, și cu infinită încredere în Bunul Dumnezeu, merge conștient la  sacrificiu.

Totuși, dragostea triumfă: puterea distructivă a nerușinatelor alianțe politice nu e în stare să învingă forța spirituală a tinerilor ce se iubesc: prea buni pentru  vremea smulsă din țâțâni, tinerii aleg să părăsească această lume. Astfel, la peste două sute de ani,  echipa de creație de sub bagheta regizorală a lui Alexandru Cozub confirmă valoarea intrinsecă a unei opere dramatice de rezonanță.

”Cine a avut norocul

De prieteni buni să dea

Cine știe ce-i iubirea

Lângă noi cântând să stea”

Din poemul Odă bucuriei, în limba română de Christian W. Schenk.

(Larisa Turea, critic de teatru și film, secretar literar TNME)