Dragoste la pachet
de Tatiana Lazăr
Regie: Olesea Sveclă
Scenografie, video design: Ian Onică
Pictor costume: Stela Verebceanu
Univers sonor: Valentin Strișcov
Data premierei:
22 Noiembrie 2022
Dramă, Biografie /
1h 25min
/ Pauză: Nu
TNME,
- Sala Studio
Mamele plecate în Italia și copiii lor rămași acasă, mai rămâne loc de comunicare, afecțiune și înțelegere între ei? “Vocea din telefon” poate înlocui mama sau copilul? Care sunt traumele acestei despărțiri, cum pot fi ocolite rupturile și supărările umane? Zbuciumul femeii la muncă între bătrânii italieni, copiii și părinții bătrâni rămași acasă – iată harta pe care o parcurge vocea narativă din scenă și spectatorul din sală. Drama este una a sărăciei, a unei țări din Estul Europei și această țară are un nume – Moldova. Sechelele distanței, ale despărțirii dor, de aici încercarea de a compensa durerea prin pachetele cu daruri trimise de mama din Italia. Cutiile cu bunuri italienești devin un substitut metonimic al iubirii familiale, dimensiunea obiectuală aduce parcă Italia în fața copiilor, astfel, mama vine parcă de fiecare dată acasă. Un spectacol durut, un spectacol despre tranziția noastră perpetuă cu toate rănile ei la pachet.
DISTRIBUȚIA
Ana
CRONICI
Maria Pilchin
Maria Pilchin
“Dragoste la pachet” sau “la” Italia la Teatrul Național “Mihai Eminescu”
“La” Italia nu este doar o greșeală gramaticală a limbii colocviale basarabene, “la” Italia este despre o mutație a noastră geografică, mentală, psihologică. E despre adaptabilitatea și supraviețuirea noastră de după 2000 încoace.
Femeile moldovence plecate de acasă pentru a face bani și a-și salva copiii de sărăcie este un capitol aparte al economiei moldovenești. Orice profesor bun de macroeconomie vă va vorbi despre remitențele care au salvat Moldova.
În artă însă “cuantificarea” e alta, e despre spiritual, frumos/urât, sensibil, durut. E despre devenirea umană înspre estetic și creativ.
“Dragoste la pachet” e un spectacol în care o femeie își povestește viața, ultimii 12 ani pe care i-a trăit în Italia. Nici pe departe nu este o reprezentație de divertisment. Mai ales că actrița (Tatiana Lazăr) e și autoarea textului care a trăit experiența Italiei, în acest sens. “Asculți” aproape o docudrama la rampă, o voce își povestește un parcurs de emoții și stări umane. O femeie care și-a lăsat casa, două fiice, un matrimoniu eșuat și a plecat să facă bani. Dragostea ei maternă se va materializa în acele pachete trimise acasă. (Există o topografie binecunoscută a locurilor în care vin microbuzele cu astfel de pachete, o știm cu toții, cu toții le-am primit de la mamele și rudele noastre.)
Cu timpul mama devine o voce la telefon, copiii își trăiesc aici viața, părinții la fel, rudele te consideră o femeie realizată, iar tu trăiești suspendată între două lumi, cu vina că nu ai fost lângă copii, cu ruptura comunicațională, cu senzația că ești femeia sacrificată pe care toți o vor acolo și nimeni nu o așteaptă acasă.
E și un spectacol despre îmbătrânire, despre nevoia de a reveni acasă, un “acasă” care aproape nu mai există. “Pachetul” pe care îl cară această femeie după sine sunt și traumele ei psihologice, amintirile frugale ale unui amor (o luminiță în toată negura existenței italiene) lăsat în urmă împreună cu tinerețea și întâmplările din viața unei straniere italiene.
Povestitoarea face pachete și narează. Decorul e constituit din acele cutii cu bunuri pe care le tot trimite o femeie din Italia.
Viața ei e ca o cutie din care ea nu poate scăpa.
O reprezentație frumoasă, tristă, dar și cu elemente de umor, cu istorii hazlii în care femeia se autosalva prin ironie, dârzenie și disperare dusă la limită.
Tatiana Lazăr a reușit din plin să ne ducă “la” Italia.
Un spectacol-succes, o realizare pentru tânăra actriță Olesea Sveclă pe care o cunoaștem și în ipostaza sa regizorală.
Arta produce Catharsis și el, de multe ori, e unul terapeutic, asta o spune regizoarea și autoarea/ actrița Tatiana Lazăr.