Cine l-a trezit pe Yorick?
după William Shakespeare
Regie: Alexandru Vasilachi
Scenografie: Iurie Matei
Costume: Tatiana Popescu
Proiecţie video: Milen Kelia
Coloana Sonoră: Alexandru Târșu
Data premierei:
Tragicomedie /
2h 40min
/ Pauză: Da
TNME,
- Sala Mare
Marele maestru în montări Shakespeare, regizorul Alexandru Vasilachi (Hamlet, Visul unei nopți de vară, Amorul dănțuie și feste joacă, Bocitoarele vesele) continuă să surprindă, ieșind la rampă cu Cine l-a trezit pe Yorick?, spectacol-cupeu inspirat din cele mai gustate istorii izvodite de geniul divinului brit.
Viața noastră e din Plămada viselor făcută, și Actorii în visare sunt neîntrecuți: moto-uri ce conferă reprezentației un ritm special; gagurile, surprizele, glumele se țin lanț, captivând simțurile și imaginația; pluralitatea din care e alcătuit spectacolul dă posibilitate minunaților actori din trupa de elită a Naționalului chișinăuian – Silvia Luca, Petru Hadârcă, Alexandru Leancă, Angela Ciobanu, Victor Nofit, Anatol Durbală, Ion Mocanu, Ana Bunescu, Dan Melnic, Doriana Zubcu-Marginean, Iurie Focșa, Draga-Dumitrița Drumi, Ana Tkacenko, Doina Severin, Lilia Bejan -să-și reveleze întreaga măsură a organicității creatoare, plăcerea ludică, dar și neliniștea căutării tonalității perfecte: nu e simplu să-ţi dai foc pe dinăuntru în secvențe laconice de text. E Hamlet, dar și Romeo și Julieta, și prea-tristul rege Lear, și Richard al III-lea … Scenariul exuberant,melanj de magie, umor, inventivitate, lirism, exces baroc, reflectă concepte grave precum responsabilitatea și dorința de mărire, ființă și neființă, durerea existenței sub aprige vremi, moartea, conștiința, speranța, dar mai presus de toate -Iubirea. Pornind de la motive arhetipale – Viața ca vis și Viața ca teatru, frecvente la Shakespeare (şi la Eminescu), Cine l-a trezit pe Yorick? e dinadins conceput ca un miraculos cadou de Crăciun; se deschide tuturor, șăgalnic, precum Amorul dănţuieşi feste joacă, jucat de un deceniu cu casa închisă.
Poemul Cărţile, compus de geniul nostru tutelar, Eminescu, în 1876, vine a decodifica metaforele uceniciei la școala imensului Will: „Shakespeare! Adesea te gândesc cu jale/ Prieten blând al sufletului meu/ Isvorul plin al cânturilor tale/ Îmi sare-n gând şi le repet mereu/ Atât de crud eşti tu, -atât de moale,/ Furtună-i azi şilinu-i glasul tău/ Ca Dumnezeu te-arăţi în mii de feţe/ Şi-nveţi ce-un ev nu poate să te-nveţe/Căci tot ce simt, de este rău sau bine/ Destul mă simt- tot ţie-ţimulţumesc/Tu mi-ai deschis a ochilor lumină/M-ai învăţat ca lumea s-o citesc/Greşind cu tine chiar, iubesc greşeala/ S-aduc cu tine mi-este toată fala”…
Vă așteptăm la teatru pentru ca să citim lumea. Așa cum este, a fost și va fi.
Larisa Turea