Întâmplările ordinare ale școlii capătă, la un moment dat, semnificații care configurează un portret de grup al familiei, al sistemului educațional, al întregii societăți. Există copii dificili sau doar situații dificile în care sunt abandonați minorii?

Un spectacol în care toate personajele sunt niște DOGGY. Traumele copilăriei, ale școlii, ale vieții mature generează lipsa de reziliență. Spectatorul descoperă oameni care ajung să nu își conștientizeze existența emoțională, ideatică, comportamentală.

Actorii sunt vocile care „strigă” aceste dureri colective, le verbalizează ca o portavoce a unei lumi în care copilul este lipsit de fericire. Migrația, mita, iresponsabilitatea, imaturitatea – iată coordonatele acțiunii.

Regizoarea explorează conceptul autoarei de „corupție iluministă”, acea situație în care intențiile nobile ale idealului educațional cad în practicile infernale ale abuzului.

Finalul aduce speranța schimbării sociale.