Ultima rază

Subiectul piesei este inspirat de evenimente reale și aduce în prim-plan, personalități ale istoriei României: Regina Maria, Regele Carol al II-lea, Prințul Nicolae, diplomatul și omul politic Constantin Argetoianu, aghiotantul și secretarul particular al Reginei Maria, generalul Eugen Zwiedineck, episcopul romano-catolic Anton Durcovici, istoricul, criticul literar, ziaristul, dramaturgul, parlamentarul, prim-ministrul Nicolae Iorga, ziaristul Grigore Malciu, fost director şi co-proprietar al cotidianului “Informaţia zilei” din Bucureşti. Acțiunea se petrece într-un spațiu concentraționar – Închisoarea Jilava, Fortul 13, Celula nr.8, anii 1950 – 1951, cu trimiteri în anul 1931, la Palatul Regal, unde este reliefată, pe de o parte, relația dură, tensionată, între Regele Carol al II-lea, fratele său, Prințul Nicolae și Regina Maria, în ultima perioadă a vieții sale și pe de altă parte, relația sentimentală, cu totul specială, dintre regină și aghiotantul său, generalul Zwiedineck. ”Suntem datori să ne cunoaştem istoria. Tudor Vianu spunea: Avem nevoie şi de adevărurile triste şi amare, pentru că ele ne îndeamnă să luptăm pentru modificarea lumii în care astfel de adevăruri pot apărea.. Ghidat de această idee, am pornit la scrierea piesei Ultima rază. Un demers dificil, pentru că într-o piesă de teatru trebuiau împletite date certe din biografia unor personaje reale, evenimente relatate din mai multe surse, cu imaginaţia autorului. Împreună cu documentarea extrem de serioasă, cu găsirea unor momente de maximă relevanţă din noianul de amintiri ale unor personaje, cu abordarea unor evenimente relativ necunoscute publicului larg şi chiar contestate de unii, am alăturat ceea ce face orice scriitor: imaginaţia. Este drept că adevărul teatrului nu este acelaşi cu adevărul vieţii, dar credibilitatea unui text dramatic este un element extrem de valoros, iar eu asta am urmărit. Cei care vor asculta piesa să fie pătrunşi de senzaţia de real, de forţa de sugestie a replicilor, de sentimentele „retrăite” de personaje, de suferinţa, durerea şi deznădejdea celor închişi în Fortul 13 al Închisorii Jilava, condamnaţi de un regim inuman la chinuri posibile probabil, doar în Iad.” – Constantin Venerus Popa