Știri

Nu doar prin cei pe care îi vedeți în lumină, ci prin toți cei care rămân, de multe ori, în penumbră, acolo unde se aude adevărata respirație a scenei.

Ziua Mondială a Teatrului a fost instituită în 1961 de către Institutul Internațional de Teatru, ca semn de apreciere pentru una dintre cele mai vechi arte, arta scenică. Pentru noi, la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, această zi nu e doar o dată în calendar. E o promisiune reînnoită că vom continua să muncim, împreună…

Teatrul rămâne un spațiu al experienței comune.

Într-o lume grăbită, fragmentată, uneori obosită de știri și de zgomot, teatrul oferă un alt tip de timp: timpul în care o sală întreagă respiră împreună. Iar această respirație comună are efecte reale: ne învață empatia, ne pune în față consecințele alegerilor, ne ajută să înțelegem cum trăiește celălalt. Teatrul poate să aline, să provoace, să pună întrebări incomode, să vindece prin râs, să aducă liniște prin frumusețe. Și, uneori, poate să aprindă în noi curajul de a schimba ceva în familie, în cartier, în instituții, în felul în care ne vorbim unii altora. Impactul teatrului nu se măsoară doar în aplauze. Se vede în adolescenții care pleacă din sală cu o întrebare nouă, în părinții care își regăsesc copilăria într-un cântec, în bunicii care revin „încă o dată”, în prieteniile care se leagă în foaier, în dialogurile care continuă pe drum spre casă.

În culise există o lume în miniatură. Acolo lucrează regizorul și asistenții care adună în aceeași direcție energiile tuturor, maestrul de lumini care scrie o a doua dramaturgie, sunetistul care pune puls și adâncime tăcerilor, mașiniștii care mișcă decorul ca pe un mecanism de ceas, recuzitorii care dau obiectelor viață și sens, creatorii de costume care îmbracă ideile în materiale, machieuzele care modelează chipuri pentru adevăruri diferite, scenografii care construiesc spații în care imaginația poate locui, tehnicienii care fac posibilă siguranța fiecărui pas, electricienii care păzesc circuitul nevăzut al spectacolului.

Mai sunt apoi oamenii care vă întâmpină: casierii, plasatorii, colegii din comunicare, cei care scriu programe, administrează bilete, răspund la mesaje, organizează întâlniri, îngrijesc arhiva, țin evidențe, duc mai departe această instituție prin rigoare și discreție. Și, la capătul fiecărei seri, sunt oamenii care refac ordinea: cei care curăță sala, foaierul, cabinele, ca mâine teatrul să poată începe din nou, proaspăt, ca o pagină deschisă. Teatrul nu e o „fabrică” de spectacole. E un loc de solidaritate. Aici învățăm să ascultăm, să așteptăm replica celuilalt, să ne ținem de cuvânt, să fim prezenți. Aici, diferențele nu dispar, dar se întâlnesc: generații, sensibilități, profesii, stiluri, convingeri. Din această întâlnire se naște o comunitate mai atentă, mai curajoasă.

De aceea, în această zi, îi celebrăm pe toți oamenii teatrului: pe cei din față și pe cei din spate, pe cei care se văd și pe cei care se simt. Le mulțumim pentru profesionalism, pentru migala detaliului, pentru răbdarea care nu face zgomot, pentru felul în care transformă „imposibilul” în „gata, se poate!”.

Vă mulțumim, dragi spectatori! Fără voi, scena ar fi doar un spațiu gol. Cu voi, devine întâlnire, dialog, sens.

La mulți ani, Teatrului!

La mulți ani, oamenilor care îl fac posibil! Și la mulți ani comunității de spectatori care crește, se cunoaște și se vindecă, seară de seară, în lumina rampei.