Skip to content
TNME
  • Activități
    • Repertoriu Curent
    • Știri
    • Anunțuri
    • Reuniunea Teatrelor Naționale Românești
    • În montare
    • Arhivă spectacole
  • Trupa
    • Actori
    • Regizori
    • Colaboratori
    • Orchestra
    • Echipa Tehnică
  • Despre Noi
    • Cine suntem
    • Istoricul TNME
    • Contact
    • Administrația
    • Transparență
      • Achiziții Publice 2025
      • Declarație 2024
      • Achiziții Publice 2024
      • Declarație 2023
      • Achiziții Publice 2023
      • Achiziții Publice 2021
      • Achiziții Publice 2020
    • REGULAMENTUL EVENIMENTELOR
    • Sălile teatrului
    • Posturi vacante
  • Bilete
    • Bilete Online
    • Vouchere
    • Termeni și condiții
  • Toggle website search
Menu Close
  • Activități
    • Repertoriu Curent
    • Știri
    • Anunțuri
    • Reuniunea Teatrelor Naționale Românești
    • În montare
    • Arhivă spectacole
  • Trupa
    • Actori
    • Regizori
    • Colaboratori
    • Orchestra
    • Echipa Tehnică
  • Despre Noi
    • Cine suntem
    • Istoricul TNME
    • Contact
    • Administrația
    • Transparență
      • Achiziții Publice 2025
      • Declarație 2024
      • Achiziții Publice 2024
      • Declarație 2023
      • Achiziții Publice 2023
      • Achiziții Publice 2021
      • Achiziții Publice 2020
    • REGULAMENTUL EVENIMENTELOR
    • Sălile teatrului
    • Posturi vacante
  • Bilete
    • Bilete Online
    • Vouchere
    • Termeni și condiții

înapoi ↶

Știri

Turneul Unirii la Iași, misiune împlinită
28 Ianuarie 2026
Într-un context internațional tot mai nesigur, proiectul Turneul Unirii, desfășurat de Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău la Iași, a depășit statutul unui simplu eveniment cultural, devenind un act al memoriei și al conștiinței, al identității românești și al valorilor europene comune.

Ediția a XII-a a Turneului Unirii – Teatrul Românesc Chișinău–Iași – a adus în fața publicului ieșean două producții de impact: Patimile după Iov, lectură scenică de Luminița Țâcu după romanul omonim de Val Butnaru, și Richard al III-lea de William Shakespeare (traducerea Horia Gârbea, regia Petru Hadârcă). Spectacolele, prezentate în datele de 24 și 25 ianuarie pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, s-au jucat cu sălile arhipline, confirmând interesul publicului pentru un teatru de artă profund și actual.

Aceste întâlniri au fost mai mult decât reprezentații teatrale. Ele au reamintit cât de important este să-ți faci auzită vocea, cât de important este să nu rămâi în izolare, să-ți consolidezi legăturile cu cei care împărtășesc aceleași gânduri, valori, despre om și umanitate, despre cultură, identitate, demnitate și libertate.

Sălile pline și aplauzele îndelungate au fost o clipă de bucurie de neuitat și o recompensă emoțională pe care actorii vor purta-o cu ei în amintiri încă mult timp. Dar realizările turneului nu se rezumă doar la aceste clipe stelare, urmele sunt mai adânci, credem că rezultatele cu impact emoțional, intelectual și civic vor continua să lucreze în timp:

  • Turneul Unirii a contribuit la cultivarea sentimentului de solidaritate între cei care respectă ființa umană, demnitatea, drepturile omului la cultură, limbă, opinii, creație – valori fundamentale pe care s-a construit comunitatea europeană.
  • Mesajele spectacolelor au depășit rampa scenei, generând reflecție, dialog și analiză critică. Reacțiile spectatorilor și ale criticilor au confirmat acest impact: după Patimile după Iov, Cristina Tapliuc nota pe o rețea de socializare: „rămâi la sfârșit cu durerea agățată în piept și se cuvine să o porți mai departe, ca pe un omagiu adus chinului pe care l-au îndurat acele suflete, spre neuitare”, iar Nicoleta Munteanu scria pentru alecart: „Povestea Basarabiei trebuie spusă tocmai pentru că ea e o poveste în care omul, sub vremi, rabdă și continuă să fie. Plecându-se adânc în brazdă și ascultând pământul ca să vadă cât de aproape e ciocnirea devastatoare cu istoria.”În urma spectacolului Richard al III-lea, Alina Mariana Maer observa: „Richard e atât de aproape de noi, încât uneori ne suprapunem umbrele. Suntem victimele lui, pentru că nu ne putem lupta cu noi înșine. Richard își merită regatul, supușii îl merită pe Richard.”
  • Prezența în spațiul cultural ieșean a reconfirmat apartenența Teatrului Național „Mihai Eminescu” la un spațiu cultural românesc și european comun, reflectată și prin atenția acordată de mass-media: TVR Iași, TVR Cultural și Radio Iași.
  • Turneul a reprezentat o experiență profesională și umană importantă pentru întreaga trupă. Actorii consacrați și-au reconfirmat potențialul artistic, iar tinerii actori Renata Țurcan, Cătălina Varaniță, Ilie Pârlog și Sergiu Vâzdoagă, recent integrați în trupă, au avut ocazia de a evolua pentru prima dată pe scena istorică a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, în fața publicului din România.

Realizarea acestui proiect nu ar fi fost posibilă fără deschiderea, sprijinul și implicarea managerului Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, domnul Cristian Hadji-Culea, precum și a echipelor de comunicare și de asigurare tehnică din culise.

Prin cele două spectacole, Turneul Unirii a construit un arc de sens esențial pentru prezentul nostru: fără memorie suntem vulnerabili, iar fără repere culturale suntem ușor de manipulat.

Turneul Unirii, ediția a XII-a, se încheie cu misiunea împlinită – un eveniment memorabil, ale cărui efecte continuă să lucreze în timp, reafirmând valorile identitare și culturale care ne leagă: pasiunea pentru artă, dragostea pentru limba și cultura română, respectul pentru ființa umană, demnitate și libertate – valori fundamentale ale comunității europene.

Știri

SPECTACOL ANULAT

08.05.2025

Un nou site, dedicat exclusiv Reuniunii Teatrelor Naționale Românești

04.09.2024

Difuzarea filmului „Vă așteptăm acasă”

15.08.2024

Locuri vacante

11.12.2023

Lansare Voucher-cadou

06.03.2023

Despre Noi

TN "Mihai Eminescu"

Prima instituție teatrală de expresie română din Basarabia și nava pilot a spațiului cultural dintre Prut și Nistru inaugurată oficial la 6 octombrie 1921.
TNME

Contact

Casa de bilete: (022) 22-11-77

Program: 09:00 - 19:00
Luni zi liberă.

Adresa: Chișinău, Bd. Ștefan cel Mare, 79

email: info@tnme.md

Teatrul Național Mihai Eminescu 2026