„Am adunat între aceste coperți spectacole care au făcut istorie în toate sensurile acestui cuvânt. Nu am făcut un clasament, un top al celor mai bune spectacole în sensul de – cele mai premiate, cele mai lăudate de critici sau cele mai populare. Niciunul din aceste criterii nu ar fi în măsură să fie un reper valoric sigur. Am inclus spectacole reprezentative pentru o anumită perioadă istorică, pentru un anumit grup de spectatori sau de artiști, pentru anumite generații care s-au succedat. Sunt spectacole care au fost expresia a ceea ce a însemnat arta teatrală pentru oamenii de cultură și pentru spectatorii din Chișinău într-un moment anume din istorie: fie că a fost expresia a ceea ce au iubit sau, dimpotrivă, a ceea ce au fost obligați cu forța să iubească, fie că a fost expresia unui ideal spre care au râvnit – artistic, etic, politic, național, cultural, estetic, etc. – sau a unor dorințe ascunse, a unui fruct interzis. Sunt spectacole expresie a căutărilor, revoltelor, fricilor, bucuriilor și frământărilor pe care le-au trăit și prin care au trecut spectatorii împreună cu artiștii.

Privită în contextul artei europene, istoria Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău este unică. O jumătate de veac teatrul a activat sub dominația unui regim totalitar, când a fost negată orice filiație cu arta și cultura română, când i-a fost interzisă rostirea literară a limbii române în scenă, iar din istoria oficială a fost radiată perioada de activitate a Teatrului Național românesc din perioada 1921-1940.

Fiecare spectacol inclus în această colecție este o mică lume pe care am încercat s-o reonstituim și s-o păstrăm în muzeul imaginar al trecutului nostru emoțional și rațional. Am încercat să salvăm de uitare probabil nu spectacolele în sine, ci mai curând amintirea lor, ceea ce au însemnat și ce urme au lăsat în conștiința individuală și colectivă spectacolele de teatru de altă dată. Astfel fiecare titlu este urmat de o poveste aparte. Multe dintre aceste povești sunt spuse de câteva voci narative: vocea cronicilor scrise pe urme fierbinți, imediat după premieră, vocea studiilor și lucrărilor ce au girul academic, scrise la câțiva ani distanță de la producerea evenimentului, vocea mărturisirilor târzii, rostite abia în anii de independență când a fost cucerit dreptul la cuvânt și la libertatea opiniei.

Timpul modifică oamenii, schimbă generațiile, modifică structura și componența grupurilor, comunităților, publicuri-lor, modifică gusturile și percepțiile acestora în materie de artă. Se schimbă și spectacolul de teatru – operă de artă ce se creează sub ochii spectatorului în timp real ce durează doar o clipă (ore), după care rămâne doar amintire, memorie, înregistrare video, foto sau audio, devine arhivă și muzeu.

Răsfoind filă cu filă cronici și documente, constatăm că istoria Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, mai ales în perioada sovietică, este istoria luptei pentru dreptul de a face teatru în limba română și este istoria luptei pentru dreptul de a crea și gândi liber.” – Petru Hadârcă.

Regie: Petru Hadârcă

Producător: Virgiliu Mărgineanu

Scenariu: Petru Hadârcă, Mariana Onceanu

Editor imagine, design grafic, colorizare:  Radu Dumitru Zaporojan

Director de imagine: Oleg Popescu

Compozitor:  Valeriu Cașcaval

Design sunet și mixaj:  Valentin Strișcov

Lumini scenice:  Denis Chitoroagă, Grigori Snigureac

Asistenți imagine: Călin Popescu, Anatol Chicu

Post-producție: Teatrul Metropolitan București

Actorul:  Vitalie Rusu,

Voce: Petru Hadârcă, Iurie Focșa
Cu participarea: Ion Caramitru, Constantin Dinulescu, Vladimir Beșleagă, Mihai Cimpoi, Larisa Turea, Vitalie Rusu, Viorica Chircă, Ludmila Iachim, Dina Cocea, Ninela Caranfil, Iurie Negoiță, Nicolae Darie, Alexandru Vasilache, Alexandru Cozub, Anatol Durbală,

Consultanți în domeniul istoriei: Elena Negru dr., conf.univ., Gheorghe Negru dr.conf.univ, Tamara Nesterov, dr.conf.univ

Cu actorii: Anatol Durbală, Iurie Focșa, Ana Bunescu, Alexandru Leancă, Diana Decuseară, Dan Melnic.

Istoria Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău este mai mult decât o istorie despre artă, glorie, vedete sau dezbateri estetice. Este istoria unui teatru care și-a cucerit dreptul de a fi, de a juca în  limba română și de a fi liberi în creația lor, în condițiile unei istorii vitrege de crize și circumstanțe insolite, dramatice și adesea tragice, generate de poziționarea geografică și de circumstanțele geopolitice ale secolului al XX-lea. Este istoria unei supraviețuiri: prin miracolul artei și prin energiile limbii române, teatrul și-a recucerit dreptul la libertatea de creație și a contribuit la supraviețuirea spirituală a mai multor generații de spectatori, oferind astăzi iubitorilor de frumos un spațiu de gândire și reflecție, o platformă de integrare a fluxurilor creatoare și novatoare ale artei scenice românești și europene.
Primul teatru permanent de repertoriu finanțat din bani publici la Chișinău a fost Teatrul Național de limbă română înființat la 6 octombrie 1921 de Guvernul Român. De-a lungul celor 100 de ani de activitate teatrală, cea mai mare cumpănă care a decapitat și aproape că a distrus teatrul a fost perioada stalinistă (1944-1956), cu principiul urii de clasă și al terorii de partid ridicat la nivel de politică oficială. La Chișinău, pentru dreptul de a crea liber, pentru dreptul de a face artă în limba  română, oamenii de cultură au murit și au fost condamnați la GULAG. A fost un dezastru și o catastrofă pentru oameni, pentru spiritul artistic și pentru teatrul românesc. Renașterea culturală și cucerirea libertății și independenței din 1990 nu a fost un miracol, ci o luptă, o confruntare zilnică (în perioada următoare 1956-1990) plină de încordare, nervi, curaj, de intimidări și restricții pentru fiecare piesă românească inclusă în repertoriu, pentru fiecare cuvânt rostit corect conform dicționarelor limbii române, pentru fiecare piesă din repertoriul universal ce promova ideile libertății și democrației. Este o istorie pe care oamenii de teatru au trăit-o împreună cu spectatorii lor.