Dragă Petru Hadârcă, dragă Cristian Hadji-Culea,

Vreau să vă spun că montarea piesei mele, „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal”, la Teatrul Național din Chișinău, în chiar anul centenarului său, este un eveniment foarte important pentru mine. Mă bucur imens că această piesă v-a captat interesul, că actorii teatrului au aderat la acest proiect artistic, dar și la acest exercițiu de memorie, că publicul din Republica Moldova va vedea acest spectacol. Și sper ca spectacolul să vină în turneu și în România, inclusiv în Bucovina unde sunt implicat în organizarea festivalului inițiat de Teatrul municipal din Suceava.

În acest moment din preajma premierei, gândul meu este alături de cel al actorilor și al întregii echipe care a lucrat la acest spectacol, pe scenă sau înafara ei. Le transmit tuturor energia mea pozitivă, gratitudinea mea și le spun BAFTĂ. În Franța, de unde vă scriu acest mesaj, se spune MERDE, dar limba română este mai pudica…

Peste mai puțin de trei săptămâni voi fi și eu prezent la Chișinău pentru a savura și a aplauda acest spectacol.

Această piesă se numără printre cele mai “angajate” din toată panoplia mea dramatica, am pus în ea tristețe și indignare, mai ales că, după toate aparențele, comunismul este un fel de asasin care scapă nepedepsit de justiție. Cum a fost posibil acest lucru, și anume ca asasinul să fie cauționat chiar în țări cu mare tradiție democratică din Occident, rămâne un mare mister și un mare paradox al civilizației umane.

Prin montarea acestei piese Teatrul National din Chișinău, precum și dumneavoastră, Cristian Hadji-Culea și Petru Hadârcă, vă asumați curajul de a răscoli în straturile adormite, anesteziate și uneori intoxicate ale memoriei europene. Le mulțumesc din sufletul meu profund tuturor celor care, pe scena Naționalului din Chișinău și în jurul ei, reamintesc că Stalin nu e mort și că speranțele noastre într-o viață demnă nu sunt la adăpost de suflul otrăvit al monstrului.

Matei Vișniec

14 septembrie 2021