Petru Hadârcă:

Gândurile ce urmează despre Ion Caramitru, le-am rostit în 2018, cu ocazia conferirii titlului  de Doctor Honoris Causa de Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Solemnitatea oficială s-a desfășurat în Sala istorică, în care cu o sută de ani în urmă, Sfatul Țării a votat Unirea Basarabiei cu România. Evenimentul a fost încununat de spectacolul  Dor de Eminescu, conceput și susţinut de Ion Caramitru  și clarinetistul Aurelian-Octav Popa. 

„Anvergura activităților și realizărilor lui Ion Caramitru impun o formulă de prezentare, devenită clasică, una academic-enciclopedică:   Ion Caramitru – celebru actor de teatru și film, regizor, director al Teatrului Național „I.L.Caragiale”, președintele UNITER, ministru al Culturii, eminent om de cultură și om politic, personalitate complexă a culturii române.Totuși forța talentului  și inteligenței sale depășește cadrul prezentărilor protocolare: este artistul purtător de legendă și la rândul său creator de legendă – umană și artistică.

Shakespeare și Eminescu au marcat simbolic intrarea lui Ion Caramitru  în marea scenă a teatrului: examenul de licență a fost cu Hamlet jucat la Casandra în 1963, în regia lui Ion Cojar, și tot atunci la o reprezentație de la Sala Palatului, însuși Valeriu Valintineanu, cel mai interesant inerpret al lui Hamlet din interbelic, îi prorocea tânărului Caramitru potențial interpretativ înalt.  În același an, Sică Alexandrescu regizorul de la Naționalul din Bucureși, l-a distribuit în rolul lui Mihai Eminescu. Avanpremiera s-a jucat în iunie, după examenele de absolvire a facultății. Ce s-a întâmpla mai târziu este și o anecdotă, dar și un fapt real devenit și el legendă: Zaharia Stancu, directorul de la TNB,  a aruncat cu bastonul în tânărul Ion Caramitru, care a refuzat angajarea în teatru și a optat pentru teatrul Bulandra și Liviu Ciulei.

Ion Caramitru a făcut istorie în teatru împreună cu personalități notorii de importanță internațională: Lucian Pintilie, David Esrig, Radu Penciulescu, Alexandru Tocilescu, Andrei Șerban,  Aurel Manea, Vlad Mugur, Cătălina Buzoianu, Yurii Kordonsky, și alții.  Spațiul nu ne permite să enumerăm rolurile din teatru și film care i-au adus și consacrare, și admirația, și respectul, și iubirea publicului, e suficient să pomenim doar repertoriul șhakespearian: Iulius Ceasar, A douăsprezecea noapte, Romeo și Julieta,  Eduard al III-lea, Macbeth, Ferdinand în Furtuna lui Ciulei la Bulandra, apoi Prospero în Furtuna  lui Alexander Morfov la TNB. Și bineînțeles, acel Hamlet memorabil,  întruchipat sub bagheta regizorului Alexandru Tocilescu, în perioada dictaturii ceaușiste, în anul  1985. Atunci, spectatorii  veneau  pe timp de iarnă cumplită, la un spectacol de cinci ore, într-o sală înghețată, pentru a vedea Hamletul lui Caramitru care întruchipa revolta, speranța în adevăr și dreptate. După revoluție spectacolul s-a jucat de șase ori pe scena de la Londra și ulterior la Dublin, iar actorul român a fost inclus în top 10 al celor mai buni interpreți ai lui Hamlet.

Opera celor doi mari  creatori de geniu, Shakespeare și Eminescu, s-a împletit indisolubil cu destinul artisului și omului de cultură   – Ion Caramitru. Cred că putem spune că așa precum Eminescu, trecea cândva din gazdă în gazdă cu celebra sa ladă de manuscrise, la fel și Ion Caramitru, de când a descoperit și a înțeles că izvorul limbii române se află în scrierile lui Eminescu, tot merge din scenă în scenă, din casă în casă, de la suflet la suflet,  zile și ani la rând, și spune din Eminescu.  Spune din Eminescu, cu Eminescu și prin Eminescu ceea ce doare astăzi, ceea ce a fost uitat, ceea ce trebuie răscolit, ceea ce trebuie să ne unească. Cu Eminescu Ion Caramitru a ajuns în 1981 și la Moscova, unde dorurile noastre s-au întâlnit pentru prima dată: noi, un grup de studenți din Moldova, l-am ascultat, de fapt am absorbit,  vrăjiți și cu nesaț, fiecare cuvânt rostit de Ion Caramitru. Era împreună cu Tudor Gheorghe. După spectacol i-am așteptat,  și deși se bucurau deja de celeberitate, au mers cu noi, cei care eram niște studenți foarte tineri, și am recitat, și am cântat din Eminescu și din marii poeți români.

Ceea ce ni s-a picurat în suflet în acea noapte, acea rază de lumină și de înțelegere a rosturilor și a rădăcinilor noastre nu mai putea fi luat, nu mai putea fi smuls, era al nostru  și a început să crescă în noi. Atunci am înțeles că forța unui artist se află nu doar în talentul său,  dar și în știința de carte, în cultura care îl alimentează și îl fortifică.

Ajuns în fotoliul de Ministru al Culturii, Ion Caramitru a promovat proiectul de facsimilare digitală a manuscriselor lui Eminescu și tot atunci a fost elaborat programul prin care 27 de obiective, monumente de cultură din România, au fost incluse în patrimoniul UNESCO. Pentru tot ce a făcut în teatru, film și mai ales pentru energia și consecvența prin care promovează și construiește poduri culturale în lume, deține premii, trofee și diplome, a fost decorat cu cele mai înalte distincții: Regina Elizabeta a II-a i-a acordat Ordinul Imperiului Britanic, a fost numit Ambasador Shakespeare, cu ocazia sărbătoririi dramaturgului la 400 de ani;  Franța l-a decorat cu titlul de Cavaler al ordinului Artelor și Literelor, de rang superior; Împăratul Japoniei, cu cel mai înalt ordin acordat cetățenilor străini, Ordinul Soarelui Răsare.

Spectatorul din Basarabia îl admiră și îl respectă  pentru consecvența și demnitatea cu care a promovat limba și cultura română la est de Prut, pentru faptul că atunci când politicienii cu nostalgii pro-imperiale  ne-au atacat valorile naționale, cuvântul său s-a ridicat ferm întru apărarea noastră, iar partidul comunist, atunci la putere, l-a declarat oficial pe Ion Caramitru persona non grata  în Republica Moldova. Probabil ne este aproape  și prin faptul că ne înțelege dramele și zbuciumul nostru identitar. Căci în cazul lui, legenda unui mare artist se împletește cu legenda unui destin uman marcat de rădăcinile strămoșilor săi aromâni, dar și de drama, de tragedia generației sale trecută prin malaxorul regimului comunist: la șapte ani a devenit dușman al poporului după o noapte de coșmar în care oamenii negri ai securității i-au arestat părinții și sora de 16 ani,  și-a văzut tatăl arestat în trei rânduri, trecând prin suferința celor 9 ani de închisoare în care a fost mutilat fizic și sufletește. Și aici cele două legende: cea artistică și cea umană, se reunesc în una vie, una care se scrie – Ion Caramitru, cel pentru care teatrul și cultura a însemnat calea spre adevăr și libertate așa cum a mărturisit-o el însuși: „Meseria de actor m-a ajutat să-mi păstrez intactă conștiința și să urmez un traseu al dreptății.”

Omul Ion Caramitru, prin experiențele sale de viață, prin parcursul său profesional, prin respectul cu care vorbește și cultivă amintirea despre peregrinările strămoșilor săi aromâni în căutarea rădăcinilor românești,  despre dorul și chinul de a reveni și a-și regăsi patria prin limba română, prin  instruire și cultură,  este un model de rezistență și de demnitate pentru fiecare. Petru Hadârcă, septembrie 2018.”

Condoleanțe familiei, colegilor noștri de la TNB și întregii comunități teatrale de limbă română.

Luminoasă să-i fie amintirea!