”Ieri, clipe de tulburătoare emoție și lacrimi de bucurie și speranță, împreună cu actorul Constantin Dinulescu – din nou pe scena teatrului nostru, după 65 de ani!

„Trebuia să spun din scenă că n-am fost întotdeauna, așa boșorog cum sunt astăzi… – și râde cu lacrimi de bucurie împletite cu tristețe… – atunci în 1957, n-am simțit că teatrul acesta are și scări. Și totuși, sunt nespus de fericit că am apucat această zi și am putut să mai pășesc o dată pe scândura acestei scene, scenă atât de chinuită și totodată binecuvântată, da… pentru că aici, s-au jucat adevărate drame și tragedii, și mă refer nu numai la cele scrise în cărți și asumate prin roluri, dar mai ales la dramele și tragediile oamenilor care au jucat în această scenă. Cu adevărat este un loc în care s-a șters hotarul între viață și teatru, un loc în care s-au contopit și lacrimile, și râsul, realitatea și ficțiunea. Vă doresc să nu mai treacă nimeni prin ce au trecut oamenii în regimul comunist. Să puteți crea și face teatru de artă cu inima deschisă, să fiți liberi să faceți teatru, să ne ferească Dumnezeu de catastrofe sângeroase!” – așa ne-a vorbit, profund emoționat, domnul Constantin Dinulescu, după ce a fost aplaudat în picioare timp îndelung de o sală plină de oameni.

Da, chiar Constantin Dinulescu, cel care ne-a răvășit sufletele cu amintirile sale din 1957, cu fraza: „Fraților, de ce ne-ați părăsit?!”, pe care i-au șoptit-o la ureche oamenii adunați pe peronul Gării din Chișinău, atunci când Teatrul Național din Iași, după 12 ani de interdicții, a revenit în turneu la Chișinău. Constantin Dinulescu, a mărturisit această amintire pentru documentarul „O scenă a memoriei-100 de ani de teatru românesc la Chișinău”.

Da, e chiar Constantin Dinulescu, celebrul și îndrăgitul actor român – „o istorie vie a teatrului românesc”, „face parte din galeria actorilor care poartă pe umeri „dulcea povară” a scenei de aproape 60 de ani, având o longevitate de invidiat”, „are un timbru special, pe care îl recunosc ușor” (așa îl portretizează Raluca Tulbure în prefața cărții „Constantin Dinulescu – Viață și teatru, teatru și viață, de Ion Moldovan).

Constantin Dinulescu, pe care noi, cei norocoși, care recepționam semiclandestin TVR-ul, îl știam din filmele „Conspirația”, „Ștefan cel Mare”, „Vlad Țepes”, „Burebista”, filmele cu Mărgelatu.

Am avut fericita ocazie să-l admir în spectacole memorabile: în rolul lui Sancho Panza din „Don Quijote”, abatele Abbone din „Numele Trandafirului”, Profesorul în „Vizita bătrânei doamne”, Lordul Audley în Eduard al III-lea.

Și îmi pot doar imagina cum l-a interpretat pe Benvolio în Romeo și Julieta sau pe Richard al III-lea în spectacolul omonim de Shakespeare pe scena de la Iași.

Vă mulțumim, stimate domnule Constantin Dinulescu, pentru tot – pentru amintiri, pentru încurajări, pentru cărți și autografe, pentru că ați făcut un drum atât de lung ca să revedeți acest Teatru în care l-ați jucat pe Mișu în spectacolul „Nota zero la purtare” adus de Naționalul ieșean în turneul din 1957.

Mulțumim, stimată Carmen Ionescu, pentru vizită, pentru generozitatea cu care ne-ați înconjurat.

Vă mulțumim, Constantin Dinulescu și Carmen Ionescu, pentru inima mare în care ne-ați primit și pe noi. Vă dorim multă sănătate, puteri și inspirație pentru creație și așteptăm cu nerăbdare următoarea carte și următoarea vizită la noi la teatru.

Mulțumesc, Cristina Leordeanu, pentru video.”

Petru Hadârcă, director general al TNME