Știri

Ziua de naștere este o sărbătoare dublă pentru Viorica Chircă, această zi  se contopește cu amintirea fericită a debutului său în lumea teatrului – 28 iunie 1961. Era o zi ploioasă, scenă era caroseria unui camion într-un sat din nordul Moldovei, spectacolul se numea „Cântecul Sofiei”.

Viorica Chircă face parte din acea generație de actori, pentru care sacrificiul nu era un cuvânt gol și nici prilej de ironie. Destinul ei este un amestec de praf de stele și lacrimi amare, pentru că în acele timpuri sacrificiul era obligația și un fel de tribut cerut de la fiecare, și mai ales de la o actriță, iar strălucirea scenică nu se răsfrângea neapărat și în viața cotidiană.   Și Viorica Chircă a plătit acest tribut, iar amarul și experiențele dramatice le-a topit cu har și cu o subtilă vibrație sufletească în personajele întruchipate în scenă, personaje complexe, caractere feminine marcate de taine nemărturisite: Sofica în anii 60, apoi Vasiluța în anii 90 – în  „Casa Mare” de Ion Druță, în montarea lui Victor Gherlac și, respectiv, a lui Alexandru Cozub, Liliana în „Două vieți și a treia” de Feodosie Vidrașcu, regie Valeriu Cupcea, Paulina în „Păsările tinereții noastre” (regie Valeriu Cupcea) și  Maria în „Doina” (regie Sandri Ion Șcurea) de Ion Druță, rolul Mamei din spectacolul „Tata”, al Elenei din „Pomul Vieții” și al Profesoarei din „Abecedarul” toate de Dumitru Matcovschi în montarea lui Veniamin Apostol, Magda din „Cântec de leagăn” de același autor în regia lui Ilarion Stihii. Am enumerat doar câteva din lungul șir de personaje feminine care au prins viață de-a lungul timpului, pentru care  Viorica Chircă este iubită și prețuită de spectatori, este cu adevărat o Artistă a Poporului. Viorica Chircă este omul ce și-a transformat lacrimile de bucurie și de durere în praf de stele din care și-a țesut destinul de artistă.

Recunoașterea i-a adus-o rolul Soficăi din spectacolul „Casa Mare” de Ion Druță în montarea lui Victor Gherlac. Nicolae Bătrânu descria detaliat succesul acestei realizări: „Sentimentele și gândurile Soficăi cunosc pe parcurs o gradare subtilă, o nuanțare psihologică fină, rămânând nemărturisite la început, mocnind sub spuza durerii din dragoste pentru alesul   inimii ei și cunoscând manifestări dintre cele mai zguduitoare.”

Spectatorii anilor 70 au avut privilegiul de a vedea concomitent două Juliete fermecătoare și diferite Viorica Chircă și Dina Cocea.  Poetul Anatol Ciocanu scria cu admirație: „cei doi destoinici interpreți Viorica Chircă (Julieta) și Victor Voinecescu-Soțchi (Romeo) conferă acestei noi montări a lui Shakespeare pe scena moldovenească accente de sublimă gingășie și sinceritate artistică. Undeva în întunericul nopții din Verona, mâinile celor doi se caută febril, se întâlnesc peste balcoanele străzii, lumina prinde doar secvența acestor două mâini fierbinți, unite timide în copilărescul lor gest de adolescenți timizi.”

Iar Nicolae Bătrânu completează chipul Julietei: „Viorica Chircă a fost fermecătoare, expresivă și emoționantă, participând afectiv la drama eroinei sale, împrumutându-i cu simplitate și dezinvoltură umbletul de felină, gesturile grațioase, atitudinile demne, aristocratice, ca și suavitatea vocii, văpăile privirilor, ținuta juvenilă ce respira castitate și frăgezimi primăvăratice.”

„Fără să fie întotdeauna distribuită în roluri centrale, actrița ne reține atenția, ne-o concentrează asupra personajului ei, comunicând cu noi, spectatorii, prin antene nevăzute, dar care pornesc din sufletele pătimașe, oarecum închise și mândre ale unor tinere femei de țară, ce-și descoperă cu uimire frumusețea fizică și morală, își descoperă menirea lor pe pământ, actul cunoașterii lor de sine echivalând cu a doua naștere – cea spirituală. (…) „Mai toate eroinele Vioricăi Chirca au un nespus farmec și simplitate captivantă în replici și comportare și inspiră spectatorilor, o simpatie caldă, adevărată.”

„Teatrul este o năframă de magie albă, așezată pe respirația vieții mele!” mărturisește Viorica Chircă, în spectacolul-confesiune „Amintiri în luminile rampei”.  Ochii ei sunt plini de lacrimi, iradiază lumina ce se revarsă din  întreaga ei ființă, ea însăși este  o lumină. Cufundați în întunericul sălii, trăim hipnotic povestea vieții unei mari actrițe.

Viorica Chircă poartă trena unor roluri memorabile, iar talentul ei are ceva din curgerea izvorului de munte, răzbate cu o forță irezistibilă și cu o limpezime purificatoare în întunericul sălii și în aglomerarea lumii, are forța magică de a opri zgomotul infernal și forfota cotidianului, aducând liniște și mângâiere sufletelor zbuciumate.  Când este în scenă, corpul se volatilizează, este făcută din sensibilitate pură, înălțată la cele mai înalte cote ale talentului, este făcută din dăruire  scenică până la topire a materiei și uitare de sine.

„Viorica Chirca prin detalii simple, dar sigure, bine alese, a ştiut să creioneze un remarcabil portret scenic al Mariei. Veşnic robotind eroina ei, deşi nu-i prea frumoasă la înfăţişare, e totuşi deosebit de atrăgătoare prin bunătatea şi curăţenia sufletească şi delicatețea ei feminină. Merită menţionată aparte scena mută în care Maria ‒ V. Chirca, după ce i-a petrecut pe toţi la lucru, ia oglinda şi privindu-şi atent şi oarecum cointeresat, dar şi întru câtva contemplativ imaginea, îşi îndreaptă o şuviţă nespusă de păr, îşi potriveşte broboada, iar apoi luându-și sapa pe umăr şi coşuleţul în cealaltă mână, porneşte şi ea la câmp. Niciun cuvânt rostit, niciun gest „teatral” de prisos, dar ce bogăție de sensuri, ce avalanşă da sentimente se pot citi pe faţa acestei talentate artiste. E un adevărat studiu de autentică artă actoricească.” – Leonid Cemortan

O admirăm, o respectăm, o aplaudăm, o venerăm, o iubim! Îi dorim multă sănătate, energie și puteri pentru roluri, pentru cei dragi, pentru tot ce își dorește! Să ne trăiți LA MULȚI ANI FERICIȚI, DARGĂ ȘI STIMATĂ DOAMNĂ A SCENEI ROMÂNEȘTI – VIORICA CHIRCĂ!

material pregătit de Mariana Onceanu-Hadârcă.