Timp de 12 zile Chișinăul va deveni capitala Teatrului românesc european.
20 de teatre. 26 de spectacole. Artiști din 15 orașe: București, Iași, Sibiu, Craiova, Târgu Mureș, Cluj, Timișoara, Constanța, Suceava, Oradea, Galați, Cahul, Bălți, Kyiv și Chișinău, se vor reuni prin Teatru și ne vor aduce viața în palmă.
„Suntem ceea ce iubim” este tema acestei ediții, o mărturisire despre felul în care identitatea noastră se construiește prin alegerile inimii. Ceea ce iubim devine parte din noi: valorile, oamenii și sensurile pe care le apărăm ne modelează în profunzime și ne definesc în raport cu lumea. În acest spirit, teatrul rămâne o formă vie de expresie, reflecție și dialog, ce dezvoltă inteligența emoțională și gândirea critică, un spațiu al întâlnirii și al revelației, în care iubirea de adevăr, de libertate și de om se transformă în emoție împărtășită și în conștiință vie.
Știi ce iubești? Află cine ești! Caută în programul Reuniunii Teatrelor Naționale Românești pe www.reuniune.md
spectacolul potrivit stării tale de spirit, întrebărilor care te frământă. Teatrul bucură, șochează și inspiră, pune probleme, te scoate din starea de confort, tratează răni sufletești, te face să gândești și îți dă curaj să trăiești.
Pentru al șaselea an consecutiv, proiectul se bucură de onoarea Înaltului Patronaj Prezidențial acordat de Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și de Președintele României, Nicușor Dan.
Festivalul este organizat cu sprijinul Ministerelor Culturii din Republica Moldova și din România, al Institutului Cultural Român și al reprezentanței sale la Chișinău Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”.
