Decorul nu e altceva decât un cimitir, un spațiu lipsit de viață, arid și gol, redus la piatră și nisip. Pe acest fundal sugestiv începe o poveste pantomimică a dragostei și a nașterii, a uimirii în fața lumii și a violenței traumatizante, a acceptării sau singurătății. Avem impresia că ne aflăm într-o dimensiune metafizică a creației (în creierul lui Shakespere?), a unei vieți creatoare ce știe și din lespezile funerare să-și clădească drumul glorios spre  libertate/eliberare. ( Ivan Pilchin )