„Pribegi în ţară răpită”, carte cu un conținut autobiografic, foarte valoroasă întrucât oferă imaginea Chișinăului de la mijlocul secolului al XIX- lea, a apărut la Iaşi, în anul 1912. Autorul își poartă personajele atât prin partea medievală a orașului, cât și prin cea nouă, oferind o imagine – document autentic al epocii. Acțiunea romanului începe în anul 1854, când la ordinul autorităților din Moldova, familia micului Dumitru, a fost obligată să treacă cu traiul, de la Iași în Basarabia, unde avea o casă la Chișinău și moșii în Cosăuți și Ciripcău. În centrul acțiunii îi avem pe părinții autorului: mama – Ecaterina Sturdza, nepoata domnitorului Ioniță Sandu Sturdza (în roman – Domnița Ruxandra) și tata – Constantin D. Moruzi, boier și dregător moldovean, cu rădăcini de greci din Trapezunt (în roman – Alexandru Mavrocosta). Acest bărbat înalt, de o rară frumusețe, ajunge la Chișinău, la invitația Țarului rus, care îi oferă protecție și îi recunoaște statutul de nobil. Pribegi în ţară răpită este și un prilej pentru autor, să rememoreze întâmplări, dar să și descrie, cu o remarcabilă precizie, tragedia spiritului românesc din stânga Prutului, în condiţiile unei rusificări agresive şi ale unei tiranii politice absolute. Romanul este construit pe relaţia psihologică între tatăl dominator Alecu Mavrocosta (care, totuşi, este singurul care îndrăzneşte să vorbească numai româneşte la zemstva din Chişinău), şi fiul său Titi, care se va întoarce în România, neputându-se adapta la acest mediu deznaţionalizat.

Descoperim descrieri din epoca războiului Crimeii, a Divanurilor Ad-Hoc şi perioada Unirii Principatelor, cu personaje bine cunoscute precum Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Alexandru Ioan Cuza. Sunt redate şi amănunte legate de holera care a bântuit în Basarabia în anul 1859, dar şi descrieri interesante legate de teatrul francez venit la Chişinău. Plin de optimism, autorul își încheie romanul astfel: „Mai treacă peste mândri noştri moldoveni din Basarabia şi câte au trecut peste dânşii în 100 de ani, că tot moldoveni vor rămâne. Vorba lor, apa trece, pietrele rămân!”

Activ în România, mai întâi în Iaşi, apoi în cercul din jurul lui Nicolae Iorga, Dumitru C. Moruzi a scris în permanenţă cu faţa către provincia pierdută, străduindu-se ca prin textele sale să deştepte conştiinţa naţională a românilor basarabeni şi să releve unitatea lor de neam cu ceilalţi români. Publicistica şi memorialistica lui Moruzi, au fost şi sunt şi astăzi utile. Ieri, prin contribuţia la redeşteptarea conştiinţei naţionale în Basarabia şi la readucerea provinciei în prim-planul vieţii publice româneşti, azi, prin aspectul lor documentar.