Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal

Matei Vișniec

"Am scris mereu pentru a neliniști şi nu pentru a calma… Noi, românii, am fost maeștrii umorului macabru. Se practica auto deriziunea fără limite. La noi, râsul a fost un mod de a supraviețui…"
Matei Vişniec

La TNME, într-un decor gri-pământiu, se recompune fresca unei epoci îngrozitoare despre care se ştie doar foarte, foarte puțin: personaje cu chipuri mohorâte și surmenate iau în colimator delirul societăţii totalitare şi schizofrenice, debilismul dogmelor ideologice, falsurile formei sofisticate de utopie, acea oroare travestită, ”comunismul cu față umană”:

Stalin tu ne alinţi gîndirea

Amant al revoluţiei ce eşti…

Spectacolul cu piesa „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal”, în viziunea originală și combativă a regizorului român Cristian Hadji-Culea, aduce în actualitate faptul că, precum scria Matei Vişniec însuși, ”procesul comunismului a rămas o gaură neagră în istoria reflecţiei umane. Naţiunile civilizate ale Europei n-au făcut nici măcar efortul de a se inspira din procesul nazismului pentru a înţelege mai bine cum e posibil ca o ideologie, care a dus la moartea a o sută de milioane de oameni, – e vorba, firește,  de ideologia comunistă, – să rămână încă în unele țări (chiar cu o aură de prestigiu) pe lista doctrinelor nejudecate și necondamnate. Iată de ce strigătul meu esențial în această piesă este „Stalin nu e mort!” Pentru că, în orice moment, noii profeți, noii „mari” iluminați pot să reînceapă oriunde experimentul terifiant  al celei „mai bune lumi posibile” pe spatele a milioane de oameni”.

Și cu prețul vieții, al suferințelor de neimaginat… Utopia cea mai zăludă, pusă în practică, continuă să fascineze,  tiranul Stalin  mai e, și astăzi, aclamat și adulat. Păzea, eşecul total al doctrinei comunismului e încă departe.

Video prezentare:

regie: Cristian Hadji Culea
Scenografie: Adrian Suruceanu

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani.

Durata spectacolului:
2h / Pauză: Nu
Sala:
Sala Mare
Genul:
Dramă, Comedie, Istorie

Distribuția:

Cu actorii:
Iuri Petrovski – Ghenadie Gâlcă
Katia Ezova – Doriana Zubcu-Marginean
Grigori Dekanozov, directorul spitalului – Iurie Negoiță
Stepanida Rozanova –  Angela Ciobanu
Timofei – Alexandru Pleșca
Bolnav 1 – Nicolae Ghereg
Bolnav  2 / bolnav crupier – Valentin Zorilă
Bolnav 3 / Ivan Mikadoi Gamarovski – Ion Mocanu
Tânăra (Nadejda Alilueva) – Olga Triboi
Bătrâna – Anișoara Bunescu
Femeia 1 – Angela Cărăuș
Femeia 2 – Draga-Dumitrița Drumi
Femeia 3 – Ana Tkacenko
Bolnavul care l-a cunoscut pe Stalin – Nicu Suveică
Al doilea bolnav care l-a cunoscut pe Stalin – Constantin Adam
Actorul Kukin –  Dan Melnic
Bolnav 7  – Mihai Zubcu
Bolnavul fost preot  – Nicolae Darie
Profesorul Gagain – Iurie Focșa
Stalin – Sergiu Borș
Al doilea Iuri Petrovski – Nicu Ciumașu

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.