De ce Iran? Pentru că Iranul este o stare de spirit. Sau o metaforă despre libertate ori despre absența ei. Despre unde începe și unde se termină alegerile personale. Sau viața, cultura, iubirea ori Dumnezeu.

Cu ocazia unei conferințe, zece reprezentanți ai „gândirii occidentale” discută situația delicată a unui Orient „spiritual”, însă lipsit de orice formă de toleranță.

Între acrobații oratorice și confesiuni despre experiența extremă a răului, zece personaje se avântă în nebunia lumii contemporane, ștergând granițele dintre adevăr și ignoranță, credință și știință, Europa și Asia.

Spectacolul semnat de Bobi Pricop pune degetul pe răni deschise, invitându-ne la o confruntare incisivă, problematică și simptomatică a realității ce sfidează legea kilometrului mort.

„Piesa asta este despre cum putem învăța să trăim într-o lume cu valori, culturi și credințe diferite de ale noastre. Despre cum putem deveni mai conștienți de ce e în noi și în afara noastră. Vîrîpaev reia una dintre temele esențiale pentru el – comunicarea sau, mai degrabă, lipsa ei. Crizele politice sau familiale, războaiele, conflictele de orice fel, dilemele etice, toate pornesc de la neînțelegeri, de la probleme de comunicare.

Așa că în „Conferința iraniană” el propune o conversație deschisă despre experiențele noastre personale specifice, despre călătoriile spirituale ale fiecăruia dintre noi, dar și despre cum se împletesc ele în imaginea de ansamblu. Cred că e important să ne educăm în privința diverselor moduri de a trăi și de a gândi, de a fi pe această planetă. Și totodată, să avem mintea deschisă la propunerea lui Vîrîpaev, aceea de a încerca să stabilim căi de comunicare cu celălalt prin libertate, toleranță și acceptare.” – Bobi Pricop