Calatoria lui Dante

după Divina Comedie, de Dante Alighieri

Spectacol-invitat în cadrul Reuniunii Teatrelor Naționale Românești, ediția a VI-a.

Inspirat de Divina comedie, la 700 de ani de când continuă să fascineze iubitorii de literatură din întreaga lume, Călătoria lui Dante este un recital extraordinar al actorului Emil Boroghină.

Programul Teatrul Poesis, susținut de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova și de Teatrul Nottara, în parteneriat, se dedică, în acest an, Anului Dante, aducând în centrul vieții noastre, pentru o oră și un sfert, întrebările esențiale puse de pandemie, întoarcerea spre sine la care cu toții am fost îndemnați, forțați, poate, de împrejurări, să recurgem. Criticul George Banu afirmă: „La Emil Boroghină, ceea ce captivează e o sonoritate de violoncel /…/: în spatele versurilor identificăm discreția subtil modulată a unui interpret ce se expune în toată umanitatea sa! Recitalul e și o radiografie afectivă.” Astfel că textul minunat al lui Dante Alighieri va urca scena Teatrului Nottara și al Teatrului Național din Craiova, sub forma teatrului de poezie, în interpretarea actorului Emil Boroghină.

link spectacol: https://tncms.ro/spectacole/calatoria-lui-dante-teatrul-poesis/

Video prezentare:

Traducerea: Eta Boeriu

Recital al actorului Emil Boroghină, Societar de Onoare al Teatrului Național Marin Sorescu, Craiova

Scenariul: Emil Boroghină și Alina Hiristea

Regia artistic și ilustrația muzicală: Alina Hiristea

Consultant literar: Radu Aldulescu

Editare și concept video: Ciprian Duică

Regia tehnică: Cristian Petec

Durata spectacolului:
1h 45 min / Pauză: Nu
Sala:
Sala Studio
Genul:

Distribuția:

Recital al actorului Emil Boroghină

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.