ALEGEREA
Piesă într-un act scrisă de Majestățile Lor Regele Mihai I și Regina Ana
TN Marin Sorescu, Craiova
Regia: Alexandru Boureanu și Raluca Păun
Scenografia: Lia Dogaru
Muzica originală: AG Weinberger
Lighting design: Dodu Ispas
Video design: Florin Constantinescu
Asistent de scenografie: Adelina Galiceanu
Pregătirea muzicală: Corina Stănescu
Dramă /
1 h
/ Pauză: Nu
TNME,
- Sala Studio
„Scrisă în 1960, la Versoix (Elveția) piesa „Alegerea” este parabola prin care Majestățile lor Regele Mihai I și Regina Ana traduc sentimentele unei lumi în derivă. În plin Război Rece, lumea și-a pierdut busola, iar „țara noastră evaporată” (Emil Cioran) geme sub cnut sovietic și primește ordine de la Kremlinul roșu. Un Occident apatic a abandonat – pentru nu se știe cât timp – țări care altădată făceau parte din Lumea Liberă. „Marea Zonă Sovietică înconjurată cu sârmă ghimpată”, cum o denumea Soljenițîn, avea să se dezintegreze abia în 1989…
Această lume închisă, dar și schimbările violente survenite la finalul unei conflagrații mondiale sunt chestionate și exemplificate de personajele spectacolului „Alegerea” – Omul, Amar, Ușurință, Prietenul, Cântăreața, idei vii și principii incasante ale unei umanități nobile sau detracate.
Lupta dintre Bine și Rău se poartă cu măști și cu viclenia specifică personajelor care ies din mantaua lui Iago: Amar și Ușurință sunt fețele aceleiași medalii, una coruptă care înfățișează în dublă efigie venalitatea umană. Unul vorbește în numele… leninismului violent, celălalt în numele plăcerii, al unui hedonism care se dispensează de ideologie. Pus în fața unei alegeri esențiale, pentru ce va opta Omul? Pentru iubire și caritate, așa cum ne-a dezvăluit Regina Ana într-o carte-martor a istoriei Casei Regale, a României însăși.
Spectacolul regizat de Alexandru Boureanu și de Raluca Păun este cu atât mai actual cu cât conștiința umană este din nou acut chestionată în aceste zile în care același stat belicos din estul României poartă un război care vizează o nouă ordine mondială. Ce va alegea umanitatea?”
(Nicolae Coande)