„Istoria Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău este unică. O jumătate de veac teatrul a activat sub dominația unui regim totalitar, când a fost negată orice filiație cu arta și cultura română, iar din istoria oficială a fost radiată perioada de activitate a Teatrului Național românesc din perioada 1921-1940.

Examinând istoria teatrului nostru în context european se evidențiază o problemă majoră cu care s-a confruntat constant teatrul românesc din Chișinău, spre deosebire de teatrele din Occident, dar și de teatrele din fosta URSS – dreptul de a face teatru în limba maternă, în limba română. Teatrele europene  s-au confruntat, de regulă, cu probleme ce vizează formulele estetice, viziunile scenice interesante, crearea unor limbaje inedite, originale, interesante, sincronizarea cu tendințele vieții moderne și cu mentalitatea,  ritmul tinerelor generații, etc. sau cu cele de ordin economic – asigurarea surselor de finanțare, de distribuție etc. Mintea omului european, crescut într-un mediu democratic și liber, nu înțelege cum e să nu ți se permită să vorbești în limba ta, să fii persecutat pentru aceasta. Iar dacă povestești că tu ca artist pledezi pentru afirmarea limbii tale în scena teatrului, ești privit imediat cu suspiciune și bănuit de naționalism. Astăzi puțini sunt cei care au răbdare să citească, să asculte și să înțeleagă contextul complicat, structurile sociale și valorice perverse care au funcționat în perioada sovietică. Iar tiparele mentale ale acelei ideologii continuă și astăzi să crească monștri politici. Preferăm să nu discutăm, preferăm să evităm discuții pentru a nu deranja și pentru a nu aborda probleme incomode. Teatrul dramatic are în miezul său cuvântul, el este nucleul  generator de universuri și lumi, toate celelalte – gest,  plastică, lumini, culori, imagini sunt ca o corolă, bogată și necesară, dar în miez, coloana vertebrală  este cuvântul. Pentru acest cuvânt rostit în scena teatrului, la Chișinău s-au dat adevărate bătălii. Și aceasta numai din cauza factorilor geopolitici – căci dacă nu ar fi fost intervenția brutală și violentă a politicului în 1940 și 1945, astăzi nu am fi pierdut și timp, și resurse pentru a-i convinge pe unii că teatrul românesc și cultura vorbitorilor de limbă română de la est de Prut nu a început în 1933 la Tiraspol, dar are o istorie veche de la cronicari citire și, probabil, astăzi ne-am fi mobilizat  sută la sută asupra altor probleme de creație, management cultural etc.

Răsfoind filă cu filă cronici și documente, constatăm că istoria Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, mai ales în perioada sovietică, este istoria luptei pentru dreptul de a face teatru în limba română și este istoria luptei pentru dreptul de a crea și gândi liber.”  Petru Hadârcă