SPECTACOL

Livada De Vișini

de A. P. Cehov

Regie: Alexandru Cozub
Scenografie: Iurie Matei
Costume: Tatiana Popescu
Selecţie muzicală: Alexandru Târşu

 

Data premierei: 19 ianuarie 2019
Durata spectacolului: 2h 30min / Pauză: Da

Piesa "Livada de vișini" Cehov  o considera comedie, Stanislavski - tragedie, iar pe afișul de la premieră, în 1904, scria dramă), devine, în viziunea regizorului Alexandru Cozub, tragicomedie, spectacol savuros despre setea de iubire împărtășită, despre nevoia de sens și împlinire.
Trei generații de personaje - egocentrice, naive, risipitoare și flecare,- nu se ascultă unul pe celălalt și nici n-o vor : îi adună doar Livada, mai mult cea din aduceri aminte decât cea înflorind sub ferestre.
 Livada de vișini de la Chișinău provoacă, vorbind de imperativul schimbării, de indiferență și resemnare: struna ruptă poate fi doar înlocuită: dacă, asemenea bătrânului Firs, "nu mai înţelegi nimic… totul s-a destrămat, " rămâi zăvorât în casa pustie.
Tăvălugul tranziției trece peste tot și toate: Vreme este să te naşti şi vreme să mori; vreme este să sădeşti şi vreme să smulgi ce ai sădit, - zice Eclesiastul. De n-ai curaj s-o faci tu însuți, lepădându-te de trecutul bântuit, asumându-ți schimbarea,  îți vor smulge alții Livada  - de vișini, peri sau gutuie; casa părintească nu se vinde e slogan ce dă bine în cântec, nu și în realitate. 
Rostul livezilor e să rămână, imaculate, în memorie.

 
 
 
 

Ranevskaia Liubov Andreevna, moşiereasă – Margareta Pântea
Ania, fiica ei de 17 ani – Ecaterina Mardari
Varia, fiica ei adoptivă, 24 ani – Doina Severin
Gaev Leonid Andreevici, fratele lui Ranevskaia – Nicolae Suveică
Lopahin Ermolai Alexeevici, negustor - Victor Nofit
Trofimov Piotr Sergheevici, student – Alexandru Pleşca
Simionov-Pişcik Boris Borisovici, moşier – Petru Oistric
C
harlotta Ivanovna, guvernantă – Mihaela Damian
Epihodov Semion Panteleevici, contabil – Ghenadie Gâlcă
Duneaşa, fată în casă – Ana Tkacenkoirs, lacheu, un bătrân de 87 de ani – Nicolae Darie
Iaşa, un lacheu tânăr – Iurie Focşa
Trecătorul - Valentin Zorilă

 

 

Farmecul regretelor – Livada de vișini

Livada de vișini @ Chișinău

 

Amintirea lucidă, retrospectiv-analitică, consemnează, în primul rând, o putere de pătrundere regizorală deosebită, așa se explică de ce spectacolul Livada de vișini, montat le Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, devine o poveste despre despre setea de iubire împărtășită, despre o imperioasă nevoie de sens și de împlinire. Rostul livezilor e să rămână, imaculate, în memorie. Dacă avem în vedere imperativul schimbării și vorbim despre indiferență și resemnare, montarea realizată de regizorul Alexandru Cozub va provoca spectatorul la o adâncă reflecție, pentru că struna ruptă poate fi doar… înlocuită. Și, dacă, asemenea bătrânului Firs, „nu mai înţelegi nimic… totul s-a destrămat” – rămâi zăvorât în casa pustie.

 

 


Afișul spectacolului ”Livada de vișini” © TNME

 

 

Textul piesei lui Cehov servește admirabil demonstrația regizorală, căci, într-adevăr, în Livada de vișini, toate personajele trăiesc și acționează în virtutea (sau în jurul) unei iluzii, conformându-se unui destin care înseamnă, de fapt, o pierdere, o neîmplinire. Regăsim, așadar, trei generații de personaje – egocentrice, naive, risipitoare și flecare -, nu se ascultă unul pe celălalt și nici nu-și doresc asta. Pe toți, îi adună doar Livada, mai mult cea din aduceri aminte, decât cea înflorind sub ferestre. În spectacol, există concordanța dintre realizările actoricești și intențiile regizorale. Astfel, la Ranevskaia, acest fapt nu suportă niciun echivoc: livada de vișini, care putea fi o salvare, rămâne doar o resemnare nostalgică, inexplicabil preferată de acest fluture atras de o lumină exorbitantă: Parisul unei iubiri discutabile. Actrița Margareta Pântea ipostaziază, cu farmec, o Ranevskaia sobră, inaccesibilă, dar disperată, mereu privește cu tristețe dezastrul din jurul ei. Fantomele morților dragi năvălesc prin  livada  minții ei („Priviți, prin livadă se plimbă răposata mea mamă …în rochie albă!”). Ania (delicata și solara Ecaterina Mardari) este frumoasă și visează la o lume în care se citesc cărți la gura sobei. Gaev își amăgește neputința promițând eventuale acte de voință, de (auto)disciplină, dar totul se reduce – invariabil – la capriciile bilei de biliard. Amintind de minunatul George Constantin, actorul Nicolae Suveică se răsfață cu o revoltătoare seninătate. Trofimov/Alexandru Pleșca acuză, patetic, societatea crepusculară, dar cu nimic mai lipsită decât propria sa neputință (impulsurile erotice reprimate și periatul hainelor aproape compulsiv). În această ipostază, Alexandru Pleşca devine un amestec incredibil (jucat cu o convingere absolută) de candoare vecină cu stupiditatea și impulsuri înalte, frânte sterp, fără rost. Epihodov (Ghenadie Gâlcă) tânjește caraghios („nu-mi pot da seama ce drum să urmez, ce doresc eu de fapt: să trăiesc sau să mă împușc”) în doruri cărora o conjunctură socială precisă le dă contururi de „Fata Morgana”. Varia (Doina Severin) este crispată de iresponsabilitatea celor pe care-i iubește, afișând o sensibilitate de animal hăituit. Căsătoria cu Lopahin ajunge să fie un gest derizoriu. În Iașa, Iurie Focşa compune portretul slugii servile și obraznice, lipsite de scrupule (bea pe furiș, pipează – posibil -, substanțe interzise/opium și exploateză afecțiunea fetei în casă, abandonând-o, apoi, dezinvolt pe biata Duniașa). O compoziție notabilă reușește Nicolae Darie în Firs – prima „fantomă” a unui grup social care încetează pe nesimțite să mai fie. În această montare, fiecare personaj își cultivă o dramă. Interpretat nuanțat de Victor Nofit, chiar și puternicul și aparent victoriosul Lopahin trăiește o izbândă nefirească, pe care evenimentele o golesc de sens. Forța  lui este reală. Totuși, când termenul de comparație apune, efortul lui Lopahin devine gratuit, aproape morbid. Drama lui Lopahin devine un presentiment de angoasă a relativului. Relațiile dintre personaje sunt pline de nuanțe, aluzive, fiecare mișcare e un întreg de gânduri și sentimente, fiecare ton implică suprastructuri de intenții neexprimate: Lopahin gesticulează în exces, e închis, nervos și se învârtește încontinuu, Ranevskaia se ferește mereu, pitindu-se după dantele sau după umbreluța de soare. În alte roluri – nu de puțină importanță – orientate cu finețe și exactitate a detaliilor – se remarcă senzuala Ana Tkacenko (Duniașa, fata în casă căreia îi plac la nebunie „cuvintele drăgăstoase”), Petru Oistric(corect în rolul moșierului Pişcik), expresiv-ironica Mihaela Damian-Oistric (Charlotta Ivanovna) în alaiul unei „sărbători continue şi fără sens”.

 

 

Regizorul și-a ales un aliat de nădejde în persoana scenografului Iurie Matei. În abisul întunecat al scenei,  se decupează un perimetru strict (precum o mini-scenă/parcelă pe care se regăseau însemnele cehoviene: dulapul secular, jucăriile din camera copiilor) pe care mai toate personajele îl traversează. La final, energicul Lopahin îl suspendă (frânghii uriașe, lansate din tavan, îl ancorează) trimițându-l în zările înalte, lăsând la vedere cioturile retezate pe care se sprijinise timp de două ceasuri și jumătate (durata reprezentației). Mișcările brutale ale neistovitului actor au un efect copleșitor. Printre aceste urme ale unei lumi crepusculare, se va ivi – ca un suflet secerat – bătrânul Firs, într-o lumină rece, difuză, care pare să vorbească despre aparență și viață.

 

 

La rotunjirea montării au contribuit, din plin, muzica (Selecţie muzicală: Alexandru Târşu) – pe alocuri nostalgică (suave sonorități à la Eugen Doga), dar și ritmuri înnebunitoare (amintind de petrecerile cu lăutari unguri) -, cât și costumele (semnate de Tatiana Popescu) de epocă, lipsite de ambiguitate.

 

 

 

 

 

Spectacolul se sprijină pe puterea de pătrundere a lecturii regizorale și pe autenticitatea interpretărilor actoricești. Faimoasele tente caracterologice sunt discrete. Dacă povestea celor de pe scenă nu ar fi fost ridicol-tristă, totul ar putea fi considerat un grațios desen. Livada de vișini, montată pe scena de la Naționalul din Chișinău, deschide ferestrele dorului, dar închide definitv o vrajă și taina acelei felii de lumină în care apare și așteaptă să moară ultimul gând: Firs („A trecut viaţa, de parcă nici n-ar fi început”). Aceasta este amintirea obsesivă, sau poate doar senzația acelei amintiri, prin care trece spectacolul lui Alexandru Cozub cu Livada de vișini; nu e doar foamea şi setea de copilărie şi utopie. Invocarea acestor colţuri de rai e asemenea unor elixiruri şi droguri eterne, cu conştiinţa frecventării acestor insule de beatitudine şi reverie. Spectacolul rămâne o propunere-alternativă pentru nevoia omului de-a mai găsi o speranţă prin… artă.

Mădălina Dumitrache

Sursa: https://bel-esprit.ro/farmecul-regretelor-livada-de-visini/?fbclid=IwAR1...

 

 

 



 

 

 



 
 EDITOR