SPECTACOL - PREMIERĂ

KRUM

de Hanoch Levin

Regie: Luminița Țâcu
Scenografie: Irina Gurin
Expresie Corporală: Irina Slobodeaniuc
Proiecție Video: Ian Onică
Traducere: Valeriu Turea

 

Premiera: 5, 6 mai 2018
Durata: 1h 45 min / Pauză: Nu

Avionul. Au anunțat deja aterizarea. Într-un oraș… Un oraș care și-a păstrat tot ce și-a mai putut păstra...Aeroportul. Vreo două cimitire. Un spital mai bun...altele la fel... de bune…Niște cafenele...Un hotel… Să-i zicem Hilton...Un cinematograf... Un oraș... Un oraș care și-a păstrat tot ce și-a putut păstra... bineînțeles Nordul, Sudul, Vestul, Estul... dar să ajungi de la Sud la Nord înseamnă un efort,o decizie...ceva...și noi suntem la Sud... într-un cartier situat la sudul unui oraș cu ieșire la mare...un oraș și o mare... o mare de oameni...femei și bărbați care uneori își ridică privirea spre cer ca să caute...să caute... unde se întoarce Krum fără realizări pentru a trăi fără scop într-o lume plină de aparențe deșarte, idealuri false și burți pline, univers al zilei de azi, lipsit cu desăvârșire de sens, dragoste, valori sau gimnastică fie ea și matinală, în care doar Mama îl iubește, de moare, pe Krum...

După cum observa Helen Kaye in Jerusalem Post: “Lumea lui Levin e ca Lumea lui Cehov, dar fără așteptări." Toți: Krum,  Dupa, incurabilul  Tugati, nemăritata Teruda, nepotolita Uma, neîmpăcata Mamă a lui Krum, inferiorul Tachteech, voluminosul Dolce și siropoasa Felicia, filosoful doctor Shvoigen și Shkita cel plin de speranță, neînțelesul Bertoldo, Musca providenței și resturile sar cuminței din cerc în cerc: curtează, se căsătoresc, curvăresc, dansează și mor ca niște profesioniști.

Hanoch Levin, unul dintre cei mai importanți dramaturgi israelieni, s-a născut la Tel Aviv în 1943.  A studiat filozofia și literatura de specialitate la Universitatea din Tel Aviv. A debutat în poezie dar a continuat ulterior în dramaturgie. A devenit dramaturg rezident al Teatrului Cameri din Tel Aviv colaborând de asemenea, cu Habimah, teatrul național al Israelului. Levin a scris cincizeci de piese, dintre care treizeci și patru au fost montate. Opera sa include comedii, tragedii și piese satirice. Laureat al numeroase premii de teatru atât în Israel cât și în străinătate - în special la Festivalul de la Edinburgh - piesele sale fiind montate în întreaga lume.  “Krum” e printre cele mai incitante și mai populare piese ale  dramaturgului montată prima oară în 1975 chiar de autor.

“Va veni ea ziua, știu că va veni...Ziua când voi fi , în sfârșit gata să trăiesc. Iar până atunci...gimnastică de dimineață!”

Roluri

KRUM - Alexandru Pleșca
MAMA – Angela Ciobanu
SHKITA  – Iurie Focșa
TUGATI – Ghenadie Gâlcă
DOLCE – Ion Mocanu
FELICIA, sotia lui DOLCE– Mihaela Strâmbeanu
TACHTEECH – Dan Melnic 
TERUDA – Diana Decuseară
DUPA - Olga Guțu-Cucu
UMA– Doriana Zubcu
BERTOLDO - Valentin Zorilă
MUSCA– Tinka Mardari
DR. SHVOIGEN– Mihai  Zubcu

#je suis KRUM, Liliana Papușoi, Sursa: Blog de Birou - Liliana Popușoi