Interpretul junelui Mihai Eminescu, călătorit spre Luceafărul din ceruri

Error message

  • Deprecated function: The each() function is deprecated. This message will be suppressed on further calls in menu_set_active_trail() (line 2405 of /home/tnmemd/public_html/includes/menu.inc).
  • Deprecated function: implode(): Passing glue string after array is deprecated. Swap the parameters in drupal_get_feeds() (line 394 of /home/tnmemd/public_html/includes/common.inc).
Teatrul Naţional Mihai Eminescu exprimă sincere condoleanțe iubitorilor de teatru și de film, tuturor celor îndurerați de trecerea la cele veșnice a Artistului și Omului Vlad Ciobanu, solie de bunătate, de dragoste pentru frumos…
 
Prietenul nostru Vlad, actor și profesor universitar, directorul general al Centrului Naţional de Educaţie prin Artă din Republica Moldova, a fost mai mult decât Artist, a fost un Caracter, un simbol al virtuții responsabile: a reabilitat la catedră, pe scenă și pe ecran omenia generoasă, aristocratismul interzis, demnitatea, onoarea lucrului bine făcut.
 
A fost un actor dublat de un poet, căci cum altfel ar fi reușit să-l interpreteze magistral pe junele Mihai Eminescu, în filmul
„Luceafărul”, regizat de Emil Loteanu:
 
…Pe când cu zgomot cad
Izvoarele-ntruna,
Alunece luna
Prin vârfuri lungi de brad.
Pătrunză talanga
Al serii rece vânt,
Deasupră-mi teiul sfânt
Să-şi scuture creanga.
Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci înainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte.
Luceferi, ce răsar
Din umbră de cetini,
Fiindu-mi prieteni,
O să-mi zâmbească iar.
Va geme de patemi
Al mării aspru cânt...
Ci eu voi fi pământ
În singurătate-mi.
 
Artistul nepereche, Stegar de frunte al Culturii Române, Vlad Ciobanu s-a călătorit către o lume mai bună și mai dreaptă, către scene cu îngeri și arhangheli…
 
De acum încolo ne va veghea din tăriile celeste.
 
Exprimăm condoleanțe familiei și comunităților artistice din Moldova, România și Federația Rusă, tuturor celor ce l-au cunoscut și l-au iubit.
 
Bunul Dumnezeu să-l învrednicească, ținându-l în dreapta sa!
 
Vei rămâne de-a pururi în inimile noastre, dragă Vlad Ciobanu