In memoriam Eugenia Botnaru (1936-2020)

Teatrul Naţional Mihai Eminescu deplânge trecerea la cele veșnice a actriței Eugenia Botnaru, Maestru în Artă.
Eugenia Botnaru s-a născut la 3 ianuarie 1936, în satul Gribova, raionul Drochia.
A absolvit Facultatea de Actorie a Institutului de Arte „Gavriil Muzicescu” din Chișinău, promoția 1962, clasa profesorilor Victor Gherlac, Petru Baracci, Valeriu Cupcea.
Peste trei decenii, talentata actriță a activat în trupa teatrului nostru ( pe atunci, Teatrului dramatic „Aleksandr Pușkin”) unde a jucat cele mai importante roluri din cariera sa artistică, cele din spectacolele ”Păsările tinereții noastre”, „Soacra cu trei nurori”, „Tata”, „Pomul vieții”, „Cât o fi să mai trăim” și multe altele.
După 1989 o aflăm la Teatrul folcloric „Ion Creangă”, apoi la Asociația de Creație „Buciumul”.
A dat viață unor personaje memorabile atât pe scena mare, cât și în filme, la radio și tv.
Alăturăm lacrimile noastre celor ale îndureratei familii, asigurând-o de întreaga noastră compasiune.
Dumnezeu S-o Odihnească în pace, iar pe cei rămaşi să-i mângâie.