„Hamlet Proces” la penitenciarul din Rezina

La 15 septembrie, Actorii Teatrului Național „Mihai Eminescu” vor juca „HAMLET PROCES” alături de 11 deținuți pe viață de la penitenciarul nr.17 Rezina. Spectacolul adaptat după piesa „Hamlet” de Shakespeare, în regia Luminiței Țâcu, va fi jucat în curtea penitenciarului, cel mai securizat penitenciar din Moldova, cu începere de la ora 19:00.
Anunțul a fost făcut, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, de ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, directorul interimar al Departamentului instituțiilor penitenciare, Igor Guja, și autorii proiectului, Mihai Fusu și Luminița Țâcu, de la Centrul de arte Coliseum.
În debutul conferinței, ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, a invitat presa la spectacol, menționând că acesta semnifică o schimbare de abordare față de deținuți, inclusiv cei condamnați pe viață, din partea sistemului de drept și a societății. „Terapia prin artă permite deținuților să reflecteze asupra vieții, asupra deciziilor luate, ajutându-i astfel să se reabiliteze”, a declarat Vladimir Cebotari.
„Asigurarea unor programe de reabilitare individualizate, diverse și eficiente, pentru deținuții din custodie este o prioritate a modernizării sistemului penitenciar”, a declarat, în cadrul conferinței, Igor Guja, șeful interimar al Departamentului instituțiilor penitenciare, partenrrul principal al proiectului teatral.

„Acest spectacol încununează primul proiect de terapie prin teatru ce vizează deținuții pe viață din Moldova. Sperăm că asemenea programe vor deveni o normalitate pentru penitenciarele din Moldova”, a declarat Mihai Fusu, directorul centrului de arte Coliseum. Centrul realizează proiecte de teatru social în penitenciarele moldovenești din anul 2009. Împreună cu regizoarea proiectului, Luminița Țâcu, acesta a invitat jurnaliștii să reflecte evenimentul și să lanseze un dialog în societate privind reabilitarea persoanelor din detenție.
Proiectul de la Rezina este susținut financiar de Proiectul Uniunii Europene: „Sprijin acordat sistemelor de executare, probațiune și reabilitare în Moldova”, Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și a Misiunea Norvegiană de Experți pentru Promovarea Supremației Legii în Moldova (NORLAM).
„Uniunea Europeană susține cu tărie reformarea durabilă a sectorului justiției în Moldova, inclusiv prin promovarea unor programe alternative de reabilitare, cum este proiectul teatral de la Rezina”, a precizat Aneil Singh, șeful Departamentului operațiuni al Delegației UE în Moldova.
Biroul de Cooperare al Elveției în Moldova (SDC), un alt partener al proiectului, sprijină programele culturale care inițiază un dialog social. „Pentru noi este important să încurajăm comunicarea deținuților cu societatea și să contribuim la eliminarea stigmei în atitudinea față de acești oameni”, a menționat Cristina Cojocaru-Parsons, coordonatoare programe culturale a SDC.
Spectacolul este sprijinit și de Misiunea norvegiană NORLAM, un partener permanent al sistemului penitenciar și al Ministerului justiției din Moldova. „Prin acest proiect, NORLAM speră că societatea moldovenească va conștientiza mai bine rolul pedepsei și a consecințelor acesteia”, a declarat, la rândul ei, Siri Fjørtoft, șefa adjunctă a Misiunii NORLAM.