SPECTACOL

Elefantul din Cameră sau The Vibrator Play

Sarah Ruhl

regia: Dragoș Alexandru Mușoiu,

SPECTACOL INTERZIS COPIILOR SUB 16 ANI
 
Scenografia: Andreea Simona Negrilă; muzica: Tibor Cári; traducerea: Dragoş Alexandru Muşoiu
decor: Andreea Simona Negrilă; costume: Elena Gheorghe; regia tehnică: George Dulămea; sufleor: Ramona Popa

În distribuție:
Cerasela Iosifescu, Claudiu Bleonţ, Iulia Lazăr, Vlad Udrescu, George Albert Costea,
Angel Rababoc, Ramona Drăgulescu, Alina Mangra

Durata: 2 ore 40 minute cu pauză
 
            Într-un decor care amintește de cabinetul doctorului Caligari, personajele spectacolului „Elefantul din cameră sau The Vibrator Play” descoperă sensuri nebănuite în viața lor sentimentală... și nu numai. Doctorul Givings, autodeclarat om de știință, adorator al lui Thomas Alva Edison, experimentează în zona sexualității reprimate, prin impulsurile electrice ale unui aparat de el construit. Nimic altceva decât un vibrator care dă fiori doamnei Daldry, pacienta adusă de soțul ei, domnul Daldry, un bărbat cu principii conservatoare, care se trezește amorezat de soția doctorului. Doamna Daldry suferă de isterie, iar diagnosticul este pus rapid și eficient de doctorul Givings. Tratată cu vibratorul minune, fie de doctor, fie de asistenta acestuia, o femeie cu temperament... filozofic, dna Daldry redevine femeia pe care a cunoscut-o în tinerețe domnul Daldry, dar face un coup de foudre pentru vibrator și cere ședințe tot mai dese. Cu asemenea succese științifice, dl Givings își cam neglijează soția, dar își face timp să-i găsească fetiței sale o doică, întrucât doamna Givings nu are suficient lapte pentru a o hrăni. Doamna Givings își vede viața sortită eșecului: copilul ei este alăptat de altă femeie, iar doctorul e mai preocupat de invențiile sale decât de nevoile ei. Ca urmare, își face singură dreptate: intră în cabinetul soțului, spațiu sacrosanct și care i se refuzase până atunci, și descoperă... vibratorul. De aici și până la situațiile comice care se declanșează în cascadă nu mai este decât un pas. Pe care eroii spectacolului, cărora li se alătură Leo, artist „defect” tratat el însuși de dr Givings, îl fac cu nonșalanța unor marionete mânuite de un demiurg sarcastic. Zorii electricității și-au făcut frumos de cap
            Sarah Ruhl născută în 1974 la Chicago, a primit mai multe premii pentru prodigioasa sa activitate: PEN Center pentru dramaturgi în plină carieră, Whiting Writers, Feminist Press’ Forty under Forty și un premiu Lili. „În camera alăturată (sau Piesa cu vibratorul)”, piesa după care se montează, spectacolul „Elefantul din cameră sau The Vibrator Play”, a fost finalistă la Premiul Pulitzer și finalistă la Premiile Tony. Sarah Ruhl are un Masterat în Arte Frumoase obținut la Brown University, unde a studiat cu Paula Vogel. Ca absolvent al 13P și New Dramatists, a câștigat o bursă MacArthur în 2006. A activat în consiliul executiv al Ghildei Dramaturgilor timp de trei ani, iar în prezent face parte din profesoratul Yale School of Drama. Piesele sale au fost produse pe Broadway la Lyceum, sau la Playwrights’ Horizons, Second Stage, Lincoln Center’s Mitzi Newhouse Theater, dar și peste tot în Statele Unite. Pe plan internațional, piesele sale au fost traduse și jucate în peste douăsprezece limbi.
            Dragoș Alexandru Mușoiu este remarcabilul regizor al spectacolul Spargerea (Teatrul Național „Marin Sorescu”), foarte bine primit de public și de critica literară. Spectacolul a fost desemnat câștigător al celei de-a patra ediții (2014) a concursului de proiecte pentru tineri regizori și scenografi români, organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova. Tot la Naționalul craiovean a fost regizor asociat al spectacolului Julius Caesar de William Shakespeare, regia Peter Schneider (2015). În 2011, Dragoș Alexandru Mușoiu a participat la crearea spectacolului DOR, performance comunitar, în Pittsburgh, Pennsylvania. În 2012 a semnat regia spectacolului independent Night on earth, adaptare după Jim Jarmusch, spectacolul fiind selecţionat la „Gala HOP 2012”, secţiunea Grup. Pentru spectacolul de master, pool (no water), de Mark Ravenhill, a fost distins cu premiul pentru cel mai bun spectacol de regie master la Gala Absolvenților UNATC 2014.
 
Galerie foto: http://tncms.ro/piesa.php?p=104

Roluri