SPECTACOL

Exact cu 70 de ani în urmă au avut loc cele mai groaznice deportări în Basarabia și, probabil, ecoul acestui eveniment tragic a fost adus spre spectator. Și le-a reușit celor de la TNME să țină în acordare sala, adică spectatorii: cei mai în vârsta își aminteau de acele vremuri, iar generația mai tânără încearcă să-și imagineze ororile acelor timpuri neclare și lipsite de orice logică. De ce ar trebui deportați niște gospodari? De ce ar trebui rupte de la vatra lor mamele cu prunci în brațe sau bătrâni? Nimeni nu va putea răspunde la aceste întrebări, însă spectatorii, care au prins un loc la premieră, au înțeles un lucru: bolșevicii, comuniștii, socialiștii sunt roșii și vor sânge, vor durere și suferință. Și asta au făcut și fac în continuare.
Spectacolul „Dosarele Siberiei” o realizare după memoriile Margaretei Spânu-Cemartan și ale lui Ion Moraru, în regia maestrului Petru Hadârcă este un examen al memoriei colective în amintirea celor duși de acasă: chinuiți și umiliți de regimul comunist în „Siberii de gheață’’. Cei care au reușit să se întoarcă erau străini în satul lor și mulți dintre ei n-au mai avut dreptul să calce pragul casei părintești. Gulagul sovietic nu este un termen, este viața unor oameni osândiți și mutilați fără drept la apel.

Alexandra TĂNASE, ziarul „Timpul”

Teatrul care a bătut istoria:
La cei 70 de ani de la cel mai mare val al deportărilor staliniste în Basarabia, Teatrul Mihai Eminescu a venit cu un spectacol monumental - Dosarele Siberiei - un eveniment cultural de excepție, care a întregit pe deplin suita de manifestări dedicate acestui eveniment tragic din istoria noastră. Prin „Copiii Foametei”, „Seceta Roșie”, „Sfatul Țării”, Teatrul Național a transformat istoria în artă și memoria într-un exercițiu profund de reflecție. Venind pe această filieră a educației istorice asumate, spectacolul „Dosarele Siberiei”, în regia lui Hadarca Petru, ne-a cutremurat. Chiar și pe cei care cunoaștem adâncurile istoriei deportărilor. Pentru că a expus ceea ce istoria n-ar fi putut reda niciodată - expresia suferinței, a trăirii individuale într-o tragedie colectivă, asumată de fiecare din cei 40 de actori, care pe scena Naționalului au devenit purtătorii destinului nostru. Felicitări Petrică și mulțumiri tuturor celor implicați în realizarea acestui spectacol-document, căruia istoria noastră îi rămâne profund îndatorată!!!

 Octavian ȚÂCU

Un spectacol - fenomen!
Un spectacol -marturie a calvarului deportarilor.
Un spectacol de mare profunzime artistica.
Un spectacol in care MEMORIILE joaca un rol central, iar minunatii actori ai Teatrului National “Mihai Eminescu” alte roluri, centrale si ele.
“Dosarele Siberiei” - cutremuratoare ofranda pe altarul celor prapaditi in calvarul deportarilor!
Felicitari regizorului Petru Hadarca !
Felicitari tuturor actorilor.

Monica BABUC

„Dosarele Siberiei” la Cernăuți

Trupa Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău a zguduit inimile spectatorilor care au umplut până la refuz sala Teatrului muzical-dramatic „Olga Kobîleanska” din Cernăuți. Actorii Teatrului chișinăuean au adus în scenă drama în două acte „Dosarele Siberiei”, notează BucPress.
Timp de aproape trei ore spectatorii au trăit acel calvar stalinist prin care au trecut românii din Basarabia în 1940 apoi după 1944, când armata roșie a venit să elibereze aceste pământuri de „sub ocupația română”. Pe exemplul unor sate din R. Moldova, regizorul aduce în scenă, cu marele său talent și talentul actorilor, iadul prin care au trecut oamenii locului odată cu ocupația sovietică — deportările în masă a populației autohtone în Siberia rusească, extremul nordic și stepele Kazahstanului. Aici bieții români, bărbați, femei, copii, duși săptămâni întregi în vagoane de animale, însetați și înfometați, au lucrat la tăierea pădurilor, constituirea colhozurilor, măcinarea pietrei. Orice încercare de a aduna un pumnișor de boabe de grâu din noroi sau de sub zăpadă se pedepsea drastic. Acești oameni, numiți și tratați de noile autorități ca „dușmani ai poporului” au văzut adevăratul iad pe pământ, însă acei care l-au supraviețuit nu și-au trădat limba și pământul lor sfânt.
„Pe această temă s-au scris sute, poate mii de articole, au fost înregistrate sute de mărturisiri ale celora care au reușit totuși să-l bată pe Stalin prin supraviețuirea lor, s-au editat cărți, s-au turnat filme. Însă o dramă jucată pe scena de teatru, atât de impunător și atât de aproape de adevăr, cel puțin eu nu cunosc. Și atât de adevărat puteau s-o pună în fața spectatorului doar urmașii celora care au trăit această urgie bolșevică.
Și spectatorul nord-bucovinean a primit cu deosebite emoții și retrăiri această capodoperă teatrală. Soarta înaintașilor acelora adunați în sala Teatrului cernăuțean a fost identică cu a fraților lor basarabeni: aceleași deportări, aceleași calvaruri, aceleași GULAG-uri. Nu odată scriind și publicând mărturisiri ale consătenilor mei iordăneșteni sau ale celora din satele învecinate, citind ceea ce au scris în timp colegii de breaslă de la alte publicații despre distrugerea directă a unui popor — toate acestea au fost văzute pe principala scenă teatrală din nordul Bucovinei în trăirile actorilor de la Chișinău. Talentul marelui regizor Petru Hadârcă, prezent în sală, ne-a îmbrăcat în pielea înaintașilor noștri care au primit „lumina Moscovei”. Și de mirare rămâne faptul când unii, chiar intelectuali de factură, de la noi, mai „cântă” și astăzi Moscovei cu atâta dragoste, de te iau fiorii. Ei neapărat trebuie să vadă „Dosarele Siberiei”, iar acei care le-au văzut, dar mai regretă după ruși, să mai caute această dramă, s-o vadă, s-o vadă, s-o vadă și să-și închipuie prin ce au trecut buneii și străbuneii lor”

, a declarat Nicolae Șapcă, vicepreședintele Societății pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina „Mihai Eminescu”.
Acesta a fost și cel care a contribuit la organizarea spectacolului la Cernăuți. Președintele societății, Vasile Bâcu, a mulțumit în prezența spectatorilor directorilor a două Teatre — celui de la Chișinău și Cernăuți și le-a înmânat directorilor acestor instituții Petru Hadârcă și Iurii Marceac câte o Diplomă de Excelență din partea Societății „Mihai Eminescu”.

Petru Hadârcă a mulțumit publicului bucovinean față de care și-a exprimat admirația, acesta din urmă minute în șir aplaudând în picioare. Victor Jurat, directorul adjunct al Teatrului „Olga Kobîleanska” pentru organizarea spectatorilor, a invitat trupa Teatrului „Mihai Eminescu” din Chișinău la o colaborare pe viitor.

sursa: http://infoprut.ro/53210-dosarele-siberiei-la-cernauti.html?fbclid=IwAR0EDszO8pelB9__agyY9ansWDoERaC2u07GCi7t28gIAodjDoDYCdSodVI

Seară cutremurătoare la Cernăuți

Marți seară, 8 octombrie, trupa Teatrului național „Mihai Eminescu” din Chișinău a zguduit inimile spectatorilor care au umplut până la refuz sala Teatrului muzical-dramatic „Olga Kobîleanska” din Cernăuți. Actorii Teatrului chișinăuian au adus în scenă drama în două acte „Dosarele Siberiei”. Timp de aproape trei ore spectatorii de parcă au trăit acel calvar stalinist prin care au trecut românii din Basarabia în 1940 apoi după 1944, când armata roșie a venit să elibereze aceste pământuri de „sub ocupația română”. Pe exemplul unor sate din Moldova regizorul aduce în scenă, cu marele său talent și talentul actorilor, iadul prin care au trecut oamenii locului odată cu ocupația sovietică — deportările în masă a populației autohtone în Siberia rusească, extremul nordic și stepele Kazahstanului. Aici bieții români, bărbați, femei, copii, duși săptămâni întregi în vagoane de animale, însetați și înfometați, au lucrat la tăierea pădurilor, constituirea colhozurilor, măcinarea pietrei. Orice încercare de a aduna un pumnișor de boabe de grâu din noroi sau de zub zăpadă se pedepsea drastic. Acești oameni, numiți și tratați de noile autorități ca „dușmani ai poporului” au văzut adevăratul iad pe pământ, însă acei care l-au supraviețuit nu și-au trădat limba și pământul lor sfânt.
Pe această temă s-au scris sute, poate mii de articole, au fost înregistrate sute de mărturisiri ale celora care au reușit totuși să-l bată pe Stalin prin supraviețuirea lor, s-au editat cărți, sau turnat filme. Însă o dramă jucată pe scena de teatru, atât de impunător și atât de aproape de adevăr, cel puțin eu nu cunosc. Și atât de adevărat puteau s-o pună în fața spectatorului doar urmașii celora care au trăit această urgie bolșevică.
Și spectatorul nord-bucovinean a primit cu deosebite emoții și retrăiri această capodoperă teatrală. Soarta înaintașilor acelora adunați în sala Teatrului cernăuțean a fost identică cu a fraților lor basarabeni: aceleași deportări, aceleași calvaruri, aceleași GULAG-uri. Nu odată scriind și publicând mărturisiri ale consătenilor mei iordăneșteni sau ale celora din satele învecinate, citind ceea ce au scris în timp colegii de breaslă de la alte publicații despre distrugerea directă a unui popor — toate acestea au fost văzute pe principala scenă teatrală din nordul Bucovinei în trăirile actorilor de la Chișinău. Talentul marelui regizor Petru Hadârcă, prezent în sală, ne-a îmbrăcat în pielea înaintașilor noștri care au primit „lumina Moscovei”. Și de mirare rămâne faptul când unii, chiar intelectuali de factură, de la noi, mai „cântă” și astăzi Moscovei cu atâta dragoste, de te iau fiorii. Ei neapărat trebuie să vadă „Dosarele Siberiei”, iar acei care le-au văzut, dar mai regretă după ruși, să mai caute această dramă, s-o vadă, s-o vadă, s-o vadă și să-și închipuie prin ce au trecut buneii și străbuneii lor...