„Corp de copil” – un spectacol despre abuzul sexual al minorilor

Pe data de 11 februarie, în incinta Sălii Studio „Valeriu Cupcea” a TNME a fost jucat spectacolul-document „Corp de copil”, în regia Luminiței Țâcu. Publicul-țintă au fost părinți, copii și profesori de la licee din capitală, iar la încheierea reprezentației au avut loc dezbateri cu participarea publicului, a actorilor și a unui psiholog. Amintim că piesa, care a fost jucată în premieră în iulie 2017, are ca subiect abuzul sexual al minorilor în spațiul online și offline și este un proiect de prevenire a acestui fenomen, realizat în urma colaborării dintre „Centrul de Arte Coliseum”, Teatrului Național „Mihai Eminescu”, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și UNICEF. Menționăm că din distribuție fac parte actorii Doriana Zubcu-Marginean, Valentin Zorilă, Ghenadie Gâlcă, Alexandru Pleșca și Doina Arvat. Spectacolul a fost creat pe baza materialelor autentice captate din spațiul online și din interviuri realizate cu anchetatori, procurori, avocați, judecători, psihologi, profesori, părinți, traficanți, abuzatori și victime. Interviurile au fost realizate de Mihai Fusu și Luminița Țâcu în perioada octombrie 2016 - mai 2017. Piesa urmează să fie jucată pe data de 27 și 28 februarie, precum și 12, 13, 19, 20 martie 2020 în Sala Studio ”Valeriu Cupcea” a TNME. Accesul este liber, în limita locurilor disponibile și în urma unei stabiliri prealabile cu organizatorii.
Vă așteptăm și vă invităm să vizionați conștient.