Carnavalul

după I.L. Caragiale, regia Visarion Alexa

"Prestigiul real al clasicilor nu s-a datorat niciodată exclusiv consimțământului unanim retransmis din generație în generație, ci șanselor pe care ei le-au oferit uneia sau alteia dintre epoci de a se exprima prin intermediul lor. Viața valorilor se întemeiază de altfel pe această operă de liberă și neîncetată perfecționare a receptivității noastre." - Visarion Alexa, regizor şi scenarist de teatru şi film, născut în localitatea Băluşeni, judeţul Botoşani, la 11 septembrie 1947.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ''I.L. Caragiale'' din Bucureşti, secţia regie de teatru, în 1971, la clasa lui Radu Penciulescu. Şi-a luat licenţa în 1971 cu piesa ''Năpasta'', de I.L. Caragiale, montată la Teatrul din Piatra Neamţ, iar în 2001 obţine titlul de Doctor în Arte, cu disertaţia ''Spectacolul ascuns - valenţe interpretative şi spectaculare ale teatrului shakespearian''. Profesor universitar la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică ''I.L. Caragiale'' Bucureşti, a fost şi conducător ştiinţific de doctorat la UNATC.

Regizorul Visarion Alexa a desfăşurat o bogată activitate teatrală în ţară şi străinătate, a montat numeroase spectacole în Europa şi America, demonstrând de fiecare dată profesionalism şi talent. A fost prezent ca profesor invitat la universităţi prestigioase din lume, primind, de asemenea, o serie de premii pentru spectacolele de teatru şi filmele sale. Regizor la Teatrul de stat din Arad (1971-1990) şi la Teatrul Odeon (1986-1987), a fost, totodată, director la Teatrul Mic (1992-1993) şi la Teatrul Dramatic din Braşov (2002). ​

Roluri